vineri, 24 februarie 2012

Dez-*

Cineva, nu mai tin minte cine, a spus odata o vorba care mi-a placut tare mult, si pe care o cred tare adevarata. Omul asta zicea asa: "Ca sa ajungi sa fii dezamagit de ceva sau cineva, trebuie ca in prealabil sa fi fost amagit".
Amagirea asta "prealabila" nu e mereu constienta si nu e mereu facuta de altii cu scopul de-a ne manipula. Ne amagim singuri, sau ne lasam amagiti - zicem noi - de altii, uneori doar din comfort, pentru a ne simplifica ipoteze de lucru sau pur si simplu pentru ca, uneori, amagirea e mai placuta si mai simpla decat realitatea. Iar cand celalalt nu mai corespunde imaginii noastre despre el ("amagirea"), atunci suntem dezamagiti si ne simtim inselati. Fara a lua in calcul in ce masura am colaborat si noi in realizarea acestei dezamagiri.
Nu fac aici o pledoarie pentru cinism si pentru neincredere, ci mai degraba una pentru sinceritate - fata de noi insine si finalmente, fata de cei din jur. Oamenii au, fara exceptie, metehnele lor, iar a alege sa nu le vezi (nu trecand peste ele ci prefacandu-te ca nu exista) e reteta sigura pentru dezamagire. Cred ca e un exercitiu util dez-amagirea voluntara, constienta si asumata, mai ales fata de persoanele importante din viata cuiva. Nu spre neincredere, ci ca reminder pentru toate lucrurile pe care nu le stim si, presupunandu-le, le consideram adevaruri verificate.