Newslettering

În general nu prea-mi plac newsletter-ele de Sărbători. Pur şi simplu mi se par nişte chestii de marketing ieftine, aceleaşi grafice reluate de la an la an, eventual cumpărate pe 10$ de pe un site de fotografie de stoc.
Totuşi, anul ăsta m-a surprins plăcut newsletter-ul cu numărul 100 primit de la f64. Simplu, fără briz-briz-uri inutile dar plăcut şi călduros.

Uau...

via The fairest.

Una dură, de sezon

Merry Christmas!
© Benoit Paille, 2008

Aici găsiţi mai multe fotografii de-ale autorului.

Draft surfer

Mi-am aruncat o pereche de ochi printre drafturile care zac aici pe blog. Se pare totuşi ca sunt mai nehotărât decât credeam. Sau poate, pur şi simplu, mi s-a întâmplat de mai multe ori decât credeam să plec cu o idee care pare bună şi pe undeva pe la jumătatea textului să mi se termine cuvintele, să-mi dau seama ca poate momentul sau chiar textul pe de-a-ntregul e nepotrivit. Aşa se face că am în lista posturilor începute dar niciodată terminate texte despre relaţii, despre şireturi de pantofi, despre carieră şi prezentări de firmă, posturi care sunt doar un cârnat lung de linkuri sau care au plecat de la emailuri schimbate nici eu nu mai ştiu de când.

Oare are vreun rost să încerc sa le scot la lumină? (da, nu mă aştept ca întrebarea sa fie altfel decât pur retorică)

Blue

Vreau aşa o iarnă!

crapu' e viu

O nouă apariţie pe blogosferă, în persoana crapului. Habar n-am cum s-a strecurat pe sub radarul meu atâta vreme, probabil pentru că obişnuieşte să stea în ape mâloase. Sunt curios când o să văd şi un dihoru.org sau un ursu.net - şi mă gândesc din ce în ce mai serios la un michou.eu / michou.ro [1]. Poate îl punem pe to-do list la al patrulea salariu (primele 3 sunt deja date :)) )

___
[1] de fapt ar fi interesant un domeniu .rw pentru un site care să fie ReadWrite, nu ReadOnly :-B

LE: După cum intuiam, Rwanda deţine domeniul magic :D

Unde se termină şcoala

(Poate titlul nu e cel mai indicat - încă mai caut unul).

Din păcate, în ciuda fondurilor cu multe zerouri în coadă despre care se tot aude ca intră în Politehnică (UPB), încă mai există săli care arată aşa şi în care se ţin seminarii la materiile Facultaţii de Automatică şi Calculatoare. Oare pentru asta garanta Vanghelie când ne dădea ghes să votăm Andronescu de pe blocul de lângă podul Cotroceni? :|

Chestie de interpretare.

Aceeaşi secvenţă, acelaşi fundal sonor, diferenţă de interpretare. Ambele cer o anumită cunoaştere a contextului, dar amândouă sunt extrem de amuzante şi de bine făcute.

Hitler vs. Mircea badea


Hitler vs. Nikon D3x


Replica serii? «Maybe I can just upsample in the meantime.»

LE: De la Ştefan, am aflat şi de versiunea Hitler vs. Twitter:

ELE: Se pare că există un adevărat fan club în jurul secvenţei ăsteia, cu interpretări de la Nikon D3x până la Windows Vista :D

vs.

Citind http://andreibaciu.blogspot.com/2008/12/44-yhwv-vs-e-mc2.html primul lucru care mi-a venit în minte a fost PR. They have better PR.

Ţăranul, lupul, capra şi varza - varianta forumistă

Am de făcut pentru mâine o temă de CLIPS care, citez „care rezolva problema cu taranul, lupul, capra si varza folosind module (de constrangerile asupra starilor se va ocupa un modul separat)”. Cum enunţul are fix 4 rânduri m-am gândit să caut pe net un enunţ un pic mai dezvoltat al problemei. Am dat peste poezii ale lui Anton Pann, peste varianta în Flash pentru japonezi şi, bine înţeles peste varianta „forumul Link-mania”. Care merită 10 puncte pentru originalitatea soluţiilor. Se pare deci că până la urmă bancurile alea cu forumişti care schimbă becurile sunt adevărate :)

Back to work ;-)

1 Decembrie - defilare pe sub ceaţă

Am făcut-o şi pe asta. Împins un pic de curiozitatea de-a vedea cu ce se mănâncă oamenii din jurul Photowalk (pe unii din ei îi ştiam deja) şi mai ales de cheful de-a face orice non-school related, m-am sculat devreme şi, cu tolba pregătită m-am îndreptat spre locul de întâlnire.

Am ajuns oarecum la timp, ne-am strecurat cu chiu cu vai prin „barajul de securitate” (detalii la Bogdan, care chiar a păţit-o) şi am încercat să ne încolonăm pe lângă Şos. Kisseleff în speranţa că o să reuşim să şi pozăm ceva. Bineînţeles, cu fofilări, cu expediţii prin noroi (că deh, nu se pune degeaba iarbă pe marginea drumului), dar până la urmă am prins un loc ok. Probabil că dacă mă străduiam un pic mai mult reuşeam să ajung şi eu chiar pe stradă, ceea ce ar fi fost cool (mi-a ajuns câte căciuli şi scăfârlii am pozat :)) )

Defilarea mi s-a părut un pic săracă, poate din cauza lipsei „zburătoarelor”, pricinuită cel mai probabil de ceaţă. A fost totuşi interesant, momentul de maxim entuziasm fiind când pe undeva pe la al patrulea (?) grup de soldaţi care defilau, chiar ofiţerul din frunte vorbea la mobil în timp ce defila. Un telefon probabil extrem de important.

Am reuşit să mai prind câteva cadre chiar faine spre final, în momentul trecerii fanfarei.

În rest ceaţă, un început de Decembrie comun după toate standardele, cu frig şi pustiu în Herăstrău. Încheiat cu ciuperci, calamar, caracatiţă şi alte bunătăţi, dar despre astea în alt episod.

Wantses

«It's not about having what you want,
but wanting what you have»

Încă încerc să-mi dau seama dacă aşa sunt făcuţi oamenii sau doar eu sunt ciudat. Mereu vre[m|au] ceea ce nu mai avem, sau ceea ce nu avem şi nici nu prea sunt şanse să avem. Lucrurile pe care le avem au, prin însăşi faptul că le avem, o valoare scăzută, indiferent de valoarea lor intrinsecă.

Mi-am dorit de mult, de când eram mic, prieteni cu care să pot să fac tot felul de trăznăi, prieteni pe care să pot să-i sun oricând şi să găsesc măcar unul cu care să pot să ies la un pahar de vorbă sau la o tură pe undeva, mai pe aproape sau mai departe. Prieteni cărora să pot să le fac o vizită doar pentru că mi s-a făcut dor de ei sau pentru că eram în zonă, şi prieteni de care să mă bucur că mi-ar călca pragul fără nici o ocazie specială.
Am nişte prieteni minunaţi şi totuşi, din când în când, sunt un pic gri că nu sunt chiar aşa cum mi-i doream, cum îi visam de ani buni.

Poate că de fapt habar n-am ce vreau...

PS: Dacă am mai scris pe tema asta înseamnă că e ceva ciclic şi că nu trebuie să fiu luat în seamă - oi ajunge eu şi la PI/2 :D

Hunger for love

Analytics goodness

Într-o pauză de LPD am aruncat un ochi în rapoartele de Analytics pentru blog. Şi cum de obicei lucrurile cele mai interesante sunt la partea de termeni de căutare, Google nu s-a dezminţit nici acum: tare sunt curios cine a căutat «pbd mircea petrescu» şi a petrecut 25min citind 10 pagini în căutarea acestor informaţii atât de importante :)) Restul sunt search-uri cât de cât la subiect (în ceea ce priveşte blogul meu). Asta bineînţeles dacă-l ignorăm pe puştiul care căuta «compuri despre toamna» :D

To who?

Am o mie de lucruri de spus şi nu ştiu cui să le spun. Aş putea să le scriu, dar ar însemna fie să pun pe tavă prea mult din sufletul meu şi al altora pentru ochi straini, fie să încerc să-mi provoc amnezie folosind stilou şi hârtie. Prima nu mi-o permit, a doua n-ar avea nici un efect. De multă vreme, scrisul doar pentru mine şi-a pierdut efectul terapeutic. Aş putea spune că am dezvoltat o toleranţă sau pur şi simplu sunt într-o perioadă excesiv de exhibiţionistă a vieţii mele.

M-a bătut de nenumărate ori gândul să încep un blog anonim, unde să pun, cu nume şi cronologii inverse toate lucrurile pe care nu am avut curajul să le scriu sau pe care n-am găsit nimănui căruia să le povestesc. Probabil că din acest moment demersul ăsta nu mai are nicio şansă de reuşită. Asta pentru că am aflat, într-un mod destul de ciudat şi neplăcut că, în ciuda primei impresii, Internetul în care ne învârtim noi e mult mai mic decât pare iar lucrurile se găsesc mult mai uşor decât ne-am dori. Iar în momentul ăsta nu mă simt în stare să-mi arunc povestirile suficient de departe încât să nu se mai poată întoarce şi să nu poată răni sau deranja pe nici unul din protagonişti.

Aşa că mă încui în peştera mea cu biluţe chinezeşti şi aştept să-mi treacă, iar umbrele să capete din nou culori...

Happy birthday

It's all empty and silent now...

Pânza de beton

...sau Concrete web, cum i-am spus noi. Este blogul pentru proiectul nostru (eu, Ştefan, Anamaria & Vlad) la Interfeţe Evoluate. Ne-am luat şi un domeniu pe care o să începem cât de curând să punem şi niscaiva conţinut.
Până una alta avem deja vreo 2 articole pe blog, şi încă vreo câteva pe notiţe împrăştiate prin casă. Iar pentru ca toată nebunia web-doi-zero-istă să fie completă, vom fi de găsit şi pe Twitter.

Post-travel

Motto: «Scrieţi copii, scrieţi orice, numai scrieţi!»

Se fac deja 5 zile de când m-am adunat de pe drumuri. Pe undeva pe la 1200 de cadre, însumând mai bine de 10 giga. Şi pe măsură ce trec prin ele, mi se pare că am din ce în ce mai puţine cadre memorabile, care să spună ceva sau care să merite arătate. În rest... parcă numai declanşări aleatorii, instinctuale. Wtf is wrong with me? :-s Poate că Andrei avea până la urmă dreptate...

Leaving

Plata în avans a fost inventată pentru oameni ca mine, care sunt în stare să spună că nu mai au chef să plece cu 9 ore înainte de ora de plecare a trenului. Din probabil acelaşi motiv, în caz de „abandon” doar o parte mică se poate recupera.

So, after all, it seems that I'm leaving...

poze bune

din punctul meu de vedere, o fotografie bună e acea fotografie în care rezultatul final arată așa cum ți-ai imaginat tu - fotograful - cadrul, înainte de a apăsa pe declanșator. și-n mod uluitor - prin coincidențe sau nu, punctul ăsta de vedere mi-a fost confirmat.
în condițiile astea, care e soluția, care e calea de urmat când ajungi să declanșezi de plictiseală, sau doar pentru că-ți place «țiu-clanț»-ul^[1], «clonț»-ul^[2] sau «șlanc-clâc»-ul^[3] pe care-l face shutter-ul camerei tale?

____
^[1] Canon
^[2] Olympus
^[3] Nikon

Preparing

Nu știu cum se face, dar parcă toate lucrurile interesante s-au adunat în săptămâna în care eu o să fiu plecat la Veneția. Sper să avem măcar vreme frumoasă (că eu nu car trepiedul după mine :P )

treizeșiceva

Acu' ceva vreme mă bucuram ca hamsteru' în față silozului că am reușit să trec, la început timid de zece mii de vizite pe blogu' cu poze și, mai apoi plin de avânt în ale grăirii în engleză când același numit trecea de două'j'de mii de vizite.
Între timp, atât blogu' vechi cât și cel cu poze au trecut de treizeci de mii. Și cu toate astea, mi se pare că vântul bate din ce în ce mai tare printre foile care zac nescrise, printre cadrele de care n-am curajul să mă apuc, împrăștiind gânduri și cuvinte care și-au pierdut vremea și destinatarii...

Avem o responsabilitate. Ce facem cu ea?

Stând astăzi cu gândurile aiurea şi rememorând diverse episoade recente, mi-a sărit un ochi un fapt pe care până acum l-am tot trecut cu vederea.De foarte multe ori, în contexte foarte diferite - de la adoptări de legi până la decizii personale sau profesionale - sintagma „îţi asumi răspunderea” este folosită pe un aproape de ameninţare.
Parlamentul (sau Guvernul, whatever) a trecut o lege controversată, trebuie să-şi asume răspunderea pentru ea. X a luat o decizie atipică sau pur şi simplu una care nu corespunde cu vederile superiorului direct, aşa că replica este - „bine, dar îţi asumi răspunderea” (pentru ca respectivul superior să nu fie acuzat că este prea dur sau că omoară iniţiativa proprie).
Ce nu înţeleg eu în nici una din situaţiile astea e următorul lucru: faptul că ne asumăm răspunderea pentru faptele şi acţiunile noastre n-ar trebui să fie implicit în relaţiile cu cei din jur? Sau termenul de adult responsabil e doar ceva care sună bine şi pentru a ne asuma cu adevărat responsabilitatea trebuie să vină cineva din afară şi să ne spună pe un ton cavernos (că decizia sau acţiunile noastre sunt atât de nasoale) că trebuie să ne asumăm răspunderea?

miChou @ Adobe

După trainingul de QA de la începutul lunii iulie și după prima lună de stagiu, mi-am tot propus să scriu despre cum a fost (era) la Adobe, altfel decât din vizite. Evident că nu m-am învrednicit să fac lucrul ăsta, mereu găsind ceva mai bun sau mai interesant de făcut.
Acum profit de lansarea edu.myadobe.ro (și de faptul că articolul meu despre experiența de internship a trecut de „sfatul bătrânilor” ) ca să îi fac un pic de reclamă. Nu o să îl reproduc pe tot aici, prefer să dau link la postul original de pe myadobe.ro . Cine știe, poate mai găsiți lucruri interesante pe acolo :)

[...] Cu ce-am rămas după astea 2 luni? Cu experienţa de muncă într-o multinaţională aparte, cu multe lecţii învăţate, cu o privire la ce se mai poate face în IT - în afară de programare, cu mulţumirea de-a fi fost parte într-o echipă care a făcut ceva cu adevărat fain şi cu - aş îndrăzni să afirm - nişte noi prieteni. Ah, şi să nu uităm, cu o afinitate pentru ceaiul de vanilie şi bomboanele de ciocolată :) .

Enjoy!

PS: E un typo în titlu, ar trebui să fie QE@708778 QE@708787 (nu QE@707878 cum e acum :D )

Noapte albă - Zilele Bucureștiului.

Am reușit într-un mare final să fac un pic de ordine în pozele pe care le-am făcut sâmbătă cu ocazia Zilelor Bucureștiului.
Vă las în compania imaginilor (pentru versiuni mai mari, click pe imagini - link la pagina corespunzătoare de Flickr):

Deși destul de greu, publicul s-a dezmorțit totuși, la insistențele cântărețului :).

Unul din momentele interesant/amuzante ale serii a fost interpretarea în duet cu o tânără din public a piesei „When you're gone”.

Chitaristul formației a făcut spectacol alături de Bryan.

Cu greu, am remarcat și o parte din ceilalți membrii ai trupei.

Până la urmă am avut parte și de un bis.

După concert a urmat un spectacol destul de impresionant cu apă, foc, lasere și artificii. Deși tot montajul de lasere a fost remarcabil, parcă deschiderea - cu un glob pământesc, Europa, România, București și „schițele” Teatrului Național, Palatului Parlamenturlui și Arcului de Triumf - a fost cea mai spectaculoasă.

Spectacolul a fost punctat cu focuri de artificii și izbucniri de flăcări care au mai încălzit un pic atmosfera :).

A urmat apoi un spectacol separat de artificii, cu „punctul de lansare” în Piața Constituției.

I'm in love :D

Lensbaby a anunțat înlocuirea vechii linii de produse (LensBaby v1, LensBaby v2, LensBaby 3G) cu o nouă linie de produse. În principiu, sunt păstrate LensBaby v2 și LensBaby 3G, redenumite în Muse și, respectiv, Control Freak. Noutatea apare „în persoana” Composer - un obiectiv cu focus selectiv la care însă focalizarea nu se mai face prin compresia/decompresia corpului obiectivului ci prin intermediul unui inel de focalizare redesenat. În plus, o dată setată o poziție obiectivul își păstrează orientarea.
O altă noutate în noua linie este faptul că o parte din optica din obiectiv se poate schimba, cumpărătorii putând opta între oricare din cele 4 variante.

În condițiile astea mă gândesc că poate e mai bine că nu m-am grăbit să-mi iau un LensBaby deși de multă vreme jinduiam după așa ceva :)

Octombrie prematur

Resimt toamna asta mai intens ca în alți ani. De parcă toate toamnele din anii trecuți, toate începuturile de școală și toate diminețile reci și umede, toate zilele cu cer gri și toți norii îmbibați cu răcoare s-ar fi strâns și ar fi adus cu ei amintirile multor toamne trecute.
M-am făcut covrig sub fereastra prin care adie mirosul de frunze galbene iar gândurile mi-s pe aiurea, pe coclauri de munți cu fum și amintiri portocalii, pe sub umbrele pe străzi plouate, fermecate de jocul unor actori deosebiți. Și brusc, mi se face dor de zile luminoase de noiembrie, de dimineți de octombrie trezite de soare, de sunetul ploii pe acoperișul casei de la țară, de gustul strugurilor spălați de apa căzută din cer.
...

Deja toamnă

Sunt zile care pot să înceapă superb, să se continue nemaipomenit și, cu toate astea, la finalul lor, dintr-un nimic, sau poate din ceva să te simți de parcă nimic din lucrurile minunate din acea zi nu s-a-ntamplat. Sau, chiar mai grav ca multe din lucrurile pe care până atunci le considerai minunate să ți se pară plate, anoste sau chiar ridicole.
Sunt momente când îți aduci aminte de promisiunile pe care le-ai făcut și de oamenii cărora le-ai făcut acele promisiuni. Sau față de care ți-ai făcut promisiuni ție însuți. Și realizezi că toate scuzele cu lipsa timpului sau orice altceva n-au fost decât atât: scuze. Și-ți promiți să-ți îndrepți greșeala deși știi că data viitoare îți vei găsi și mai multe scuze.
Și la final de zi, când încă perna n-a luat conturul feței tale, îți dorești ca până mâine să uiți toate astea, sau măcar să le îmbraci în umbra unui vis.

Despre toamnele de altă dată poate într-un post viitor. Cu mai multă lumină de septembrie, cu răcoare și cu suflet ușor.

Aura-At-Adobe

Motto: Banii se duc oricum, oportunități noi vin mereu,
oamenii rămân... sau cel puțin așa ar trebui

Azi a fost farewell surprise party pentru Aura. Pentru mine Aura este și o să rămână unul din oamenii sinonimi cu Adobe[1], sau cel puțin cu ce însemna (și înseamnă Adobe) pentru mine. Oamenii ăia faini despre care întotdeauna mă simțeam bine să vorbesc când le povesteam celor din jur cât de super marfă e la Adobe. Și astăzi mi s-a dovedit că nu m-am înșelat, că oamenii ăia chiar sunt acolo și chiar sunt faini. Nu pot decât să sper că Aura s-a simțit bine, pentru că cel puțin pentru mine chiar a fost foarte fain, deși cu o urmă de regret (cine o să mai facă mișto de noi la cafeaua de la ora 9? :D ).
A fost ceva mai puțină lume decât în albumul făcut cadou, dar am simțit că toți au fost acolo pentru ceva mai mult decât berea/RedBull/Jack și chips-urile de pe masă.

Mi-ar plăcea să scriu în mai multe cuvinte și mai bune toate pe care le-aș avea de spus, dar din păcate nu-mi prea mai găsesesc cuvintele și locurile lor. Oricum, cei care trebuie să știe, știu :)

____
[1] pronunțat 'ă-do-bi' sau 'a-do-be', dar niciodată 'a-dob'

Cu traista-n cui

Cam de când am început stagiul tot car aproape zilnic cu mine și aparatul foto, doar-doar o să nimeresc cine știe ce ocazie fotogenică irepetabilă. Evident că în cele multe zile cât l-am cărat cu mine tot ce am pozat au fost 4 cadre de apusuri prin „geamu' corporației” și fețele noastre pentru cardurile de access.
Concluzia deci e simplă: de azi, o săptămână, ghiozdanu' se pune în cui, camera în sertar și ce-o fi o fi. Să treacă ocaziile pe lângă mine cu duiumu' și căruța, io nu mai vreau. Poate e un fel de „îmi iau jucăriile și plec” stupid, habar n-am. Om vedea peste o săptămână.

twittring

Mda, până la urmă m-am dat și pe twitter. Forma ultimă de dat cu piatra în baltă, de aruncat cuvinte în eter, de trăit cu iluzia că poate pe cineva interesează ce-ai putea avea de debitat din 5 în 5 minute în doar 140 de caractere.

Miscellaneous computer related rants

Nu știu dacă în ultima vreme m-am făcut eu mai greu de mulțumit ca o soacră sau pur și simplu s-au aliniat planetele și diversele compuri (be they PC sau Mac) cu care interacționez și-au pus în gând să mă scoată din pepeni.
În ordinea inversă a stupidității, here goes:

• primul contact cu un laptop Mac, în speță un Mac Book Pro argintiu. Totul nemaipomenit, până ce încerci să editezi ceva pe el. Orice. Nu există tasta Delete (am aflat ulterior că se obține prin combinația fn + Backspace), iar toate celelalte taste de navigare rapidă (Home, End, Page Up, Page Down) se obțin prin combinații tot la fel de „simple”, dar și mai puțin standardizate (în Firefox de exemplu Home este Cmd + < (săgeată stânga) în timp ce în jEdit este fn + < ). În plus, faptul că și într-un același program tastele „speciale” (Alt, Ctrl, Cmd) nu au o aceeași semnificație ajunge să te cam calce pe bătături (de exemplu, în Firefox un tab nou se obtine cu Cmd + T, dar navigarea prin taburi se face cu Ctrl + Tab și Ctrl + Shift + Tab). În fine, să zicem că sunt eu doar cârcotaș și că nu cunosc obiceiurile zonei :D
• După un reinstall de Windows care durează de mai bine de 2 săptămâni (reinstalarea se consideră terminată când nu mai e necesară instalarea de aplicații folosite mai mult sau mai puțin regulat, gen Nero, Gimp, etc.) am vrut să pun și eu un Nero, ca să mai eliberez nițel hard-ul și așa înghesuit. Am încercat vreo 2 versiuni de Nero 8.x. Ambele cădeau cu un măreț Segfault (Send/Don't send). Cu alte cuvinte, să ne trăiască Nero 7.9.6!
  
• Tot din lumea Leopard-ului vine o altă problemă de-a mea. Cum fac să șterg un fișier/director în Mac OS X fără a trece prin Trash și a-l goli integral (sau dacă se găsește deja în Trash). Refuz să cred că nu există posibilitatea asta. Și ca totul să fie și mai frumos, am reușit să îmi și șterg niște fișiere care ajunseseră din greșeală în Trash când, în încercarea de-a găsi o eventuală combinație de Ctrl+Cmd+Alt+Shift+Karma am dat Empty trash :(
  
• Ca să nu zică lumea că am ceva cu Steve, locul 3 îi aparține OS-ului lui Bill. Super invenția numită Microsoft Installer (știți fișierele alea cu extensia .msi?) s-a gândit că în condițiile în care cam toată lumea care se respectă are acum un procesor (măcar) dual-core și eventual o matrice RAID pentru stocare ar fi util să ne amintească de cum era pe vremea când „640kB de memorie ar trebui să ajungă pentru toată lumea” și să nu permită decât o singură instalare folosind sistemul menționat anterior, în același timp. Bull-sh*t.
  
• O bilă roșie (și locul 2), sau verde, în funcție de partea din care privești se duce către NOD32 Antivirus și care de ceva vreme se încăpățânează să nu se mai actualizeze. Te pomenești că s-a prins că-l țin în trial de mai mult de 30 de zile?
  
• Locul 1 îi revine fără drept de apel Mac-ului și al său nemaipomenit tooth pick trick. Despre ce e vorba? În încercarea de-a oferi utilizatorilor o experiență multimedia completă, Mac-urile (și deci și MacBook Pro-ul meu) au o ieșire audio „combo” adică atât analogică (pe fir de sârmă :P) cât și optică. Funcționarea și ideea e destul de simplă: dacă nu e băgată nici un fel de mufă, ieșirea audio se face prin difuzoarele built-in. Dacă se detectează o mufă și se măsoară și o impedanță, avem de-a face cu o mufă metalică și deci cu ieșire analogică. Dacă se detectează o mufă dar nu se măsoară nici o impedanță, avem de-a face cu o mufă de plastic, deci cu una optică, deci se activează ieșirea digitală.
  Problema? Faptul că din când în când chestia care detectează dacă este sau nu ceva băgat în mufă rămâne blocată, chiar și dacă scoți căștile. Astfel, cu căștile scoase, se activează ieșirea digitală și deci sufletu' sunet în difuzoare. Soluția am găsit-o aici și presupune zgârmănarea în mufa audio cu o scobitoare, poate-poate se hotărăște să meargă. Freaky!
  

La capitolul bile verzi trebuie să menționez site-ul www.secărică.ro care se pare că n-a stat deloc degeaba în ultima vreme. Pe lângă excepționalele layout-uri de tastatură românească (după cum se poate vedea, am trecut și eu la diacritice cu virgulă și nu cu sedilă) a apărut acum și un patch care repară clientul de messenger de la Yahoo permițând scrierea cu diacritice chiar și folosind layout-ul Romanian (Programmers). Până acum, folosirea acestui layout avea ca side-effect, în momentul în care se tasta „ă” (AltGr + a) selectarea întregului text și înlocuirea lui cu „ă”. Now things are much better :)

Mic disclaimer: sunt utilizator de Mac de cam trei săptămâni, deci nu am pretenția că aș fi vreun power-user. Sunt totuși o sumă de chestii de usability, care există pe toate celelalte sisteme de operare, dar pe care pe Mac OS X nu le-am găsit. Cât despre chestiile legate de hardware.. vă las pe voi să decideți :)

Punctual - dorinte implinite

Am reusit sa ma pricopsesc cu o raceala. Asa ca de azi de dimineata stau mai mult pe ceai fierbinte.
Cu doua pliculete de zahar, ceaiul iese prea dulce. Mi-as fi dorit sa il fac cu un pliculet jumate, dar nu mi s-a parut fezabil. De atunci, de fiecare data cand imi fac ceai este si un pliculet de zahar pe jumatate consumat :)

din lumea oamenilor mari

Cu fiecare zi care trece pe nesimțite, cu fiecare nouă nuanță de gri între albul și negrul pe care le credeam singulare și cu fiecare întrebare pentru care nu există un răspuns corect mă simt din ce înce mai străin și totuși mai adânc intrat în lumea oamenilor mari.

***

Discutând în seara asta despre cutii, stress testing și alte minuni, mi-am adus aminte de Micul Prinț și m-a pocnit un dor nebun de-a reciti o carte pe care nu știu dacă am terminat-o vreodată, dar din care frânturi sunt legate atât de strâns de copilăria mea.

***

Citindu-l pe Gelu mi-am dat seama că am și eu multe datorii la scris: vreo 2 drafturi aici, un teanc de poze care zac la întuneric în Lightroom și un volum 6 în care am de scris o nuvelă ca să recuperez. Eu însă nu cred că-mi pot permite luxul de-a-mi pune în calendar o oră în care să scriu (pe banii corporației sau nu).

Alexandru Andries - Mica printesa fara micul print
Asculta mai multe audio Muzica »

Viezuri

Ieri am zâmbit citind problema lui Gelu, şi i-am recomandat să treacă pe Mac. Azi am constatat cu oroare că nişte viruşi de care credeam că scăpasem au recidivat, şi chiar au început să facă mai urât decât la început. Bineînţeles, mi s-a recomandat să trec pe Linux. Ironic, nu? :P

(da, acum sunt pe Linux şi-mi copiez fişierele personale după care probabil că o să urmeze o reinstalare de sistem - Norton Ghost ftw :D)

Încurajaţi să copiem?

via «De ce urăsc Poli»:
«Va rog sa completati urmatorul formular si sa-l transmiteti mai departe. Mai multe pareri conteaza intotdeauna.»

What would you do if you were me?

That's how I feel today...

„Teme bune, vindem, cumpărăăăm”

Trăgeam de ceva vreme de mine să scriu un post pornind de la fragmentul de discuţie de mai sus, dar am tot amânat momentul ăsta până ce aş fi fost în stare să articulez mai coerent nişte idei.

Până ce am primit un impuls sub forma acestui mail, primit pe lista de Proiectarea Sistemelor de Operare (n.a: Tavi e proful de la curs ;-) ).

Iniţial am vrut să trimit un reply pe listă în care să mă leg de primul fragment de mail (cel din imagine). Dar mi-am dat seama că asta ar fi doar o justificare a atitudinii „If everybody else does, why wouldn't I?”

Recunosc, am făcut-o şi eu, am pus la share teme la (P)BD şi m-am „inspirat” şi eu de la alţii. La momentul respectiv motivaţia mi s-a părut simplă (iar relativ la cursurile lui Mircea Petrescu îmi cam păstrez opinia): am văzut lucrul ăsta ca pe un boicot la adresa modului total deplorabil la care a fost ţinut (sub toate aspectele lui) un curs de altfel esenţial. Că până la urmă au existat unii suficient de distruşi/comozi/idioţi care mi-au scos vreo 3 fire albe e altă poveste. Chiar după incidentul Istrate, aş mai fi repetat figura (eventual cu nişte precauţii în plus) şi la PBD. Timpul (sau time-managementul prost) nu mi-au permis însă.

Se ajunge astfel la următoarea discuţie de fond: în cadrul actual (sau într-unul previzibil pe termen scurt/mediu), situaţia de pe teren poate justifica... flexibilizarea principiului „Nu copiez şi nu dau la copiat teme”?

Ştiu că principiile sunt principii şi de aia sunt principii ca să te ţii de ele şi când nu e confortabil să o faci :P dar, având în vedere că uneori chiar partea care ar trebui să promoveze lucrul individual şi evaluarea corectă (aka profii) încurajează copierea în mod direct (cum mi se pare că e cazul de mai sus) sau indirect (cum mi se pare că a fost la (P)BD), şi având în vedere că aproape întotdeauna materiile astea sunt făcute destul de la mişto, şuntarea evaluării şi eliberarea unui timp altfel poate preţios -- prin copierea temelor nu e un pic scuzabilă?

Cu riscul de-a părea ipocrit, NU sunt pentru copierea, cumpărarea sau vinderea temelor. Cred însă că e o utopie să ceri de la studenţi (ca masă statistică) să aibă o poziţie fermă relativ la subiectul ăsta în condiţiile în care nici măcar profesorii nu sunt capabili să ia poziţie într-un mod ferm şi coerent.

Din păcate, unul din lucrurile pe care te învaţă bine facultatea noastră este să fii extrem de... flexibil (şi pe alocuri... „rezistent la intemperii”).