Sunt zile care pot să înceapă superb, să se continue nemaipomenit și, cu toate astea, la finalul lor, dintr-un nimic, sau poate din ceva să te simți de parcă nimic din lucrurile minunate din acea zi nu s-a-ntamplat. Sau, chiar mai grav ca multe din lucrurile pe care până atunci le considerai minunate să ți se pară plate, anoste sau chiar ridicole.
Sunt momente când îți aduci aminte de promisiunile pe care le-ai făcut și de oamenii cărora le-ai făcut acele promisiuni. Sau față de care ți-ai făcut promisiuni ție însuți. Și realizezi că toate scuzele cu lipsa timpului sau orice altceva n-au fost decât atât: scuze. Și-ți promiți să-ți îndrepți greșeala deși știi că data viitoare îți vei găsi și mai multe scuze.
Și la final de zi, când încă perna n-a luat conturul feței tale, îți dorești ca până mâine să uiți toate astea, sau măcar să le îmbraci în umbra unui vis.
Despre toamnele de altă dată poate într-un post viitor. Cu mai multă lumină de septembrie, cu răcoare și cu suflet ușor.
Sunt momente când îți aduci aminte de promisiunile pe care le-ai făcut și de oamenii cărora le-ai făcut acele promisiuni. Sau față de care ți-ai făcut promisiuni ție însuți. Și realizezi că toate scuzele cu lipsa timpului sau orice altceva n-au fost decât atât: scuze. Și-ți promiți să-ți îndrepți greșeala deși știi că data viitoare îți vei găsi și mai multe scuze.
Și la final de zi, când încă perna n-a luat conturul feței tale, îți dorești ca până mâine să uiți toate astea, sau măcar să le îmbraci în umbra unui vis.
Despre toamnele de altă dată poate într-un post viitor. Cu mai multă lumină de septembrie, cu răcoare și cu suflet ușor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu