Social sau informațional?

Întrerup seria posturilor călătoare pentru o idee care m-a pocnit azi în timp ce ieșeam de sub un duș fierbinte și reconfortant.
Ideea s-a cristalizat în jurul a două „artefacte” umoristice: primul din ele, o mini-caricatură dintr-o stație de metrou din Lausanne pe tema controversei iscate de posibilitatea introducerii actelor de identitate biometrice. Protagonistul caricaturii, spunea un lucru foarte adevărat: „Vous voulez tout savoir sur moi? Alors allez sur ma page de Facebook”[1]. Al doilea, un banc care a circulat pe net în multe feluri, despre blogger-ul care merge la spovedanie[2].
Dar dincolo de hazul (de necaz sau nu) al celor două situații e o realitate care mie îmi este destul de inconfortabilă. Aceea că în frenezia de a publica informații despre viața noastră pe tot felul de rețele „sociale”, respectiv de a aduna detalii despre viața celorlalți, se pierde esențialul: interacțiunea cu ceilalți, pentru acest schimb de informații. Pentru că, din punctul meu de vedere, până la urmă nu doar informațiile efective contează în contextul ăsta, ci experiența comunicării directe, experiența „socializării”. Care dispare în condițiile astea, sau se reduce la replici de tipul „Ah, ce mai faci am văzut că ai mai umblat pe nu știu unde” / „Dude, ești OK, că ai scris X și Y pe blog”. Și atunci nu-i OK. Sau cel puțin eu unul nu mă simt deloc OK...

Până la urmă cum e? Sunt singurul care vede așa lucrurile?

____
[1] „Vreți să știți totul despre mine? Mergeți pe pagina mea de Facebook”
[2] Blogger-ul la spovedanie: „Părinte, am păcătuit”. Preotul: „Știu, ți-am citit blogul”.

Analytics goodness

Într-o pauză de LPD am aruncat un ochi în rapoartele de Analytics pentru blog. Şi cum de obicei lucrurile cele mai interesante sunt la partea de termeni de căutare, Google nu s-a dezminţit nici acum: tare sunt curios cine a căutat «pbd mircea petrescu» şi a petrecut 25min citind 10 pagini în căutarea acestor informaţii atât de importante :)) Restul sunt search-uri cât de cât la subiect (în ceea ce priveşte blogul meu). Asta bineînţeles dacă-l ignorăm pe puştiul care căuta «compuri despre toamna» :D

Pânza de beton

...sau Concrete web, cum i-am spus noi. Este blogul pentru proiectul nostru (eu, Ştefan, Anamaria & Vlad) la Interfeţe Evoluate. Ne-am luat şi un domeniu pe care o să începem cât de curând să punem şi niscaiva conţinut.
Până una alta avem deja vreo 2 articole pe blog, şi încă vreo câteva pe notiţe împrăştiate prin casă. Iar pentru ca toată nebunia web-doi-zero-istă să fie completă, vom fi de găsit şi pe Twitter.

I'm in love :D

Lensbaby a anunțat înlocuirea vechii linii de produse (LensBaby v1, LensBaby v2, LensBaby 3G) cu o nouă linie de produse. În principiu, sunt păstrate LensBaby v2 și LensBaby 3G, redenumite în Muse și, respectiv, Control Freak. Noutatea apare „în persoana” Composer - un obiectiv cu focus selectiv la care însă focalizarea nu se mai face prin compresia/decompresia corpului obiectivului ci prin intermediul unui inel de focalizare redesenat. În plus, o dată setată o poziție obiectivul își păstrează orientarea.
O altă noutate în noua linie este faptul că o parte din optica din obiectiv se poate schimba, cumpărătorii putând opta între oricare din cele 4 variante.

În condițiile astea mă gândesc că poate e mai bine că nu m-am grăbit să-mi iau un LensBaby deși de multă vreme jinduiam după așa ceva :)

Miscellaneous computer related rants

Nu știu dacă în ultima vreme m-am făcut eu mai greu de mulțumit ca o soacră sau pur și simplu s-au aliniat planetele și diversele compuri (be they PC sau Mac) cu care interacționez și-au pus în gând să mă scoată din pepeni.
În ordinea inversă a stupidității, here goes:

• primul contact cu un laptop Mac, în speță un Mac Book Pro argintiu. Totul nemaipomenit, până ce încerci să editezi ceva pe el. Orice. Nu există tasta Delete (am aflat ulterior că se obține prin combinația fn + Backspace), iar toate celelalte taste de navigare rapidă (Home, End, Page Up, Page Down) se obțin prin combinații tot la fel de „simple”, dar și mai puțin standardizate (în Firefox de exemplu Home este Cmd + < (săgeată stânga) în timp ce în jEdit este fn + < ). În plus, faptul că și într-un același program tastele „speciale” (Alt, Ctrl, Cmd) nu au o aceeași semnificație ajunge să te cam calce pe bătături (de exemplu, în Firefox un tab nou se obtine cu Cmd + T, dar navigarea prin taburi se face cu Ctrl + Tab și Ctrl + Shift + Tab). În fine, să zicem că sunt eu doar cârcotaș și că nu cunosc obiceiurile zonei :D
• După un reinstall de Windows care durează de mai bine de 2 săptămâni (reinstalarea se consideră terminată când nu mai e necesară instalarea de aplicații folosite mai mult sau mai puțin regulat, gen Nero, Gimp, etc.) am vrut să pun și eu un Nero, ca să mai eliberez nițel hard-ul și așa înghesuit. Am încercat vreo 2 versiuni de Nero 8.x. Ambele cădeau cu un măreț Segfault (Send/Don't send). Cu alte cuvinte, să ne trăiască Nero 7.9.6!
  
• Tot din lumea Leopard-ului vine o altă problemă de-a mea. Cum fac să șterg un fișier/director în Mac OS X fără a trece prin Trash și a-l goli integral (sau dacă se găsește deja în Trash). Refuz să cred că nu există posibilitatea asta. Și ca totul să fie și mai frumos, am reușit să îmi și șterg niște fișiere care ajunseseră din greșeală în Trash când, în încercarea de-a găsi o eventuală combinație de Ctrl+Cmd+Alt+Shift+Karma am dat Empty trash :(
  
• Ca să nu zică lumea că am ceva cu Steve, locul 3 îi aparține OS-ului lui Bill. Super invenția numită Microsoft Installer (știți fișierele alea cu extensia .msi?) s-a gândit că în condițiile în care cam toată lumea care se respectă are acum un procesor (măcar) dual-core și eventual o matrice RAID pentru stocare ar fi util să ne amintească de cum era pe vremea când „640kB de memorie ar trebui să ajungă pentru toată lumea” și să nu permită decât o singură instalare folosind sistemul menționat anterior, în același timp. Bull-sh*t.
  
• O bilă roșie (și locul 2), sau verde, în funcție de partea din care privești se duce către NOD32 Antivirus și care de ceva vreme se încăpățânează să nu se mai actualizeze. Te pomenești că s-a prins că-l țin în trial de mai mult de 30 de zile?
  
• Locul 1 îi revine fără drept de apel Mac-ului și al său nemaipomenit tooth pick trick. Despre ce e vorba? În încercarea de-a oferi utilizatorilor o experiență multimedia completă, Mac-urile (și deci și MacBook Pro-ul meu) au o ieșire audio „combo” adică atât analogică (pe fir de sârmă :P) cât și optică. Funcționarea și ideea e destul de simplă: dacă nu e băgată nici un fel de mufă, ieșirea audio se face prin difuzoarele built-in. Dacă se detectează o mufă și se măsoară și o impedanță, avem de-a face cu o mufă metalică și deci cu ieșire analogică. Dacă se detectează o mufă dar nu se măsoară nici o impedanță, avem de-a face cu o mufă de plastic, deci cu una optică, deci se activează ieșirea digitală.
  Problema? Faptul că din când în când chestia care detectează dacă este sau nu ceva băgat în mufă rămâne blocată, chiar și dacă scoți căștile. Astfel, cu căștile scoase, se activează ieșirea digitală și deci sufletu' sunet în difuzoare. Soluția am găsit-o aici și presupune zgârmănarea în mufa audio cu o scobitoare, poate-poate se hotărăște să meargă. Freaky!
  

La capitolul bile verzi trebuie să menționez site-ul www.secărică.ro care se pare că n-a stat deloc degeaba în ultima vreme. Pe lângă excepționalele layout-uri de tastatură românească (după cum se poate vedea, am trecut și eu la diacritice cu virgulă și nu cu sedilă) a apărut acum și un patch care repară clientul de messenger de la Yahoo permițând scrierea cu diacritice chiar și folosind layout-ul Romanian (Programmers). Până acum, folosirea acestui layout avea ca side-effect, în momentul în care se tasta „ă” (AltGr + a) selectarea întregului text și înlocuirea lui cu „ă”. Now things are much better :)

Mic disclaimer: sunt utilizator de Mac de cam trei săptămâni, deci nu am pretenția că aș fi vreun power-user. Sunt totuși o sumă de chestii de usability, care există pe toate celelalte sisteme de operare, dar pe care pe Mac OS X nu le-am găsit. Cât despre chestiile legate de hardware.. vă las pe voi să decideți :)

Looking for the mouse

O prezentare foarte interesantă despre modelul actual de media, despre participare şi contribuţie şi, în mare, despre timpul pe care-l pierdem şi ar putea fi folosit mult mai bine :)

De ce nu-mi place IM

Dacă ne luăm după stiva OSI (şi cred că şi TCP/IP mi-ar da dreptate), aplicaţiile de Instant Messaging se situează pe nivelul Aplicaţie, deci peste nivelul Sesiune (în modelul OSI). Problema e următoarea: dacă în cazul aplicaţiei o sesiune există, e (oarecum) permanentă şi se încheie la un moment bine precizat, interacţiunile inter-umane prin intermediul IM par din ce în ce mai mult a comunicaţie bazată pe datagrame: deschizi o fereastră de IM, spui ce ai de spus după care o închizi şi, cel mai probabil uiţi de ea şi „ieşi” fără să mai priveşti înapoi, fără să „dai bună-ziua” sau să închei „sesiunea” pe care ai deschis-o cu persoana de la celălalt capăt al „firului”.
Lucrul ăsta mă deranja de ceva vreme şi încercam pe cât posibil să nu-l fac şi eu la rândul meu. Încercam să încep cu un „Salut” (chiar dacă era a doua replică din conversaţie :D ) şi să termin cu orice fel de salut de încheiere când mă retrăgeam sau îmi dădeam seama că am terminat discuţia „în sesiunea curentă”. Faptul că facilitatea asta de a transmite informaţie omoară destul de mult din ceea ce înseamnă (sau înţeleg eu că înseamnă comunicare) mi-a apărut cu atât mai evident când, trebăluind prin nişte documente, a răsărit din neant o invitaţie la photo-sharing. Fără introducere, fără justificare, fără nimic. Un moment am crezut că a fost un click greşit. Nu judec aici nici fapta şi cu atât mai puţin persoana. Ci „sindromul” a cărui manifestare e povestirea de mai devreme. Episodul s-a încheiat mai puţin brusc decât a început, ba chiar aş putea spune că a fost o oarecare excepţie de la regulă. O excepţie care însă a dus la reflecţie :).
Nu vreau să par lupul moralizator în toată povestea sau să par că vreau să schimb lumea. Îmi dau seama că nu pot face asta. Nu pot însă să nu constat că din ce în ce mai mult C-ul din IT&C înseamnă altceva decât ar trebui, că prea des rămânem mai uşor şi mai repede cu imaginea pe care şi-o construieşte celălalt în faţa ecranului şi ne vine apoi greu să discutăm cu el în „real-life”, că cei 7 ani de acasă (fără vreo intenţie de jignire) ajung greu în spaţiul online, că vorbim mai mult dar comunicăm mai puţin.

[Warning: Tech content] Din greşeală în greşeală spre victoria finală

Întrucât de câteva zile încoace (de sâmbătă în speţă) Windows-ul se comportă cam haotic, şi numai chef (şi timp) de curăţat şi reinstalat nu am acum, m-am decis să încerc să fac să meargă configuraţia dual-monitor şi pe Linux (sunt proaspătul posesor al unui Samsung SyncMaster 940NW de care sunt destul de foarte mulţumit până acum - mai ales că ăsta nu mai are pixeli morţi/aprinşi). Ultima dată când am încercat o astfel de acrobaţie la modul mai serios a fost chiar când mi-am luat laptopul. La momentul respectiv singurul lucru pe care am reuşti să îl fac a fost să îmi buşesc fişierul de configurare al Xului de aşa manieră încât nu mai puteam să citesc nimic nici pe monitorul de la laptop şi nici pe cel extern. Noroc că sculele de configurare fac şi backup la fişiere că măria mea a uitat acest aspect esenţial :D.

De dată asta am investit un pic mai mult timp, ceva mai multă documentare, mi-am făcut backup la fişiere şi cu MULT noroc am reuşit să îl fac să meargă. Deşi nu e chiar soluţia optimă (din câte îmi dau eu seama e ceva bazat pe Xinerama), întrucât nu pot muta sau partaja ferestre de pe un desktop pe altul, măcar acum totul arată bine şi curat, în rezoluţie nativă, cu setări independente şi un cursor care arată normal orice i-aş face (una din bubele celorlalte soluţii prin care am trecut era că pe monitorul secundar cursorul era o masă amorfă de pixeli dezorganizaţi).

To cut a long story short, here's what you need:

• un laptop Dell Inspiron 1501. În cazul meu, modelul cu AMD TurionX2 TL-56, 2GiB RAM, ATi X1150
• un Kubuntu 7.10 instalat şi cu update-urile la zi. S-ar putea să meargă şi cu [X]Ubuntu, dar n-am încercat
• una bucată drivere de la ATi. Eu am luat versiunea pentru chipuri onboard/integrate pentru că mi se pare că cel puţin pe modelul ăsta de laptop, aia e :)
• Pepsi, cola sau cafea, asezonată cu timp şi noroc, după gust

În încercarea de a face o configuraţie dual-monitor utilizabilă, am trecut prin mai multe etape: folosirea utilitarului grafic din KDE (care însă nu ştia mai mult de 640x480 când îi ziceam că vreau 2 monitoare), folosirea fglrxcontrol - which sucked big time, folosirea amdcccle - care suge mai puţin decât fglrxcontrol, da' tot suge şi folosirea sfaturilor de pe forumul Ubuntu.

Care a fost configuraţia şi etapele care au dat rezultate la mine:

1. După ce am instalat şi dezinstalat de câteva ori driverele binare ATi din repository, am cedat nervos şi le-am aruncat la canal
2. Urmând acest tutorial am instalat ultimele drivere binare de la ATi (vezi link mai sus).
3. Întrucât versiunea cu generarea pachetelor nu părea să instaleze corect suportul de OpenGL, am mers pe instalare folosind installerul lor binar
4. Pentru că nici ăsta nu mergea, am decis să dezinstalez driverele ATi, să revin la cele open-source şi să renunţ pentru moment la idee
5. Am constat că NU am cum să dezinstalez driverul proprietar de la ATi
6. Am renunţat şi la acest aspect şi am revenit la fişierul de configurare „original” (nu chiar original-original, mai avea nişte tweakuri, dar nimic major... or so it seemed)
7. După Ctrl+Alt+Backspace am constatat că am Xinerama în rezoluţii native.

Fişierul meu de configurare poate fi găsit aici. (de dată asta toate înjurăturile se duc către Blogspot care nu permite introducerea umana a nici un fel de cod. Sau nu suficient de uşor...)

Ce mă miră foarte tare este că acum amdcccle (ATi Catalyst Control Center) vede corect monitoarele şi modul în care ele sunt conectate (Dual-head, that is), deşi acest mod nu mi-a fost nici un moment accesibil...

În speranţa că acest post va fi util cuiva, vă urez tuturor „Baftă în sesiune!” :)

LE: La o privire mai atentă se pare că totuşi fişierul de configurare nu era chiar cel curat. Înseamnă că mi-am făcut praf şi-arşice backup-urile alea :)).