Hunger for love

Miscellaneous computer related rants

Nu știu dacă în ultima vreme m-am făcut eu mai greu de mulțumit ca o soacră sau pur și simplu s-au aliniat planetele și diversele compuri (be they PC sau Mac) cu care interacționez și-au pus în gând să mă scoată din pepeni.
În ordinea inversă a stupidității, here goes:

• primul contact cu un laptop Mac, în speță un Mac Book Pro argintiu. Totul nemaipomenit, până ce încerci să editezi ceva pe el. Orice. Nu există tasta Delete (am aflat ulterior că se obține prin combinația fn + Backspace), iar toate celelalte taste de navigare rapidă (Home, End, Page Up, Page Down) se obțin prin combinații tot la fel de „simple”, dar și mai puțin standardizate (în Firefox de exemplu Home este Cmd + < (săgeată stânga) în timp ce în jEdit este fn + < ). În plus, faptul că și într-un același program tastele „speciale” (Alt, Ctrl, Cmd) nu au o aceeași semnificație ajunge să te cam calce pe bătături (de exemplu, în Firefox un tab nou se obtine cu Cmd + T, dar navigarea prin taburi se face cu Ctrl + Tab și Ctrl + Shift + Tab). În fine, să zicem că sunt eu doar cârcotaș și că nu cunosc obiceiurile zonei :D
• După un reinstall de Windows care durează de mai bine de 2 săptămâni (reinstalarea se consideră terminată când nu mai e necesară instalarea de aplicații folosite mai mult sau mai puțin regulat, gen Nero, Gimp, etc.) am vrut să pun și eu un Nero, ca să mai eliberez nițel hard-ul și așa înghesuit. Am încercat vreo 2 versiuni de Nero 8.x. Ambele cădeau cu un măreț Segfault (Send/Don't send). Cu alte cuvinte, să ne trăiască Nero 7.9.6!
  
• Tot din lumea Leopard-ului vine o altă problemă de-a mea. Cum fac să șterg un fișier/director în Mac OS X fără a trece prin Trash și a-l goli integral (sau dacă se găsește deja în Trash). Refuz să cred că nu există posibilitatea asta. Și ca totul să fie și mai frumos, am reușit să îmi și șterg niște fișiere care ajunseseră din greșeală în Trash când, în încercarea de-a găsi o eventuală combinație de Ctrl+Cmd+Alt+Shift+Karma am dat Empty trash :(
  
• Ca să nu zică lumea că am ceva cu Steve, locul 3 îi aparține OS-ului lui Bill. Super invenția numită Microsoft Installer (știți fișierele alea cu extensia .msi?) s-a gândit că în condițiile în care cam toată lumea care se respectă are acum un procesor (măcar) dual-core și eventual o matrice RAID pentru stocare ar fi util să ne amintească de cum era pe vremea când „640kB de memorie ar trebui să ajungă pentru toată lumea” și să nu permită decât o singură instalare folosind sistemul menționat anterior, în același timp. Bull-sh*t.
  
• O bilă roșie (și locul 2), sau verde, în funcție de partea din care privești se duce către NOD32 Antivirus și care de ceva vreme se încăpățânează să nu se mai actualizeze. Te pomenești că s-a prins că-l țin în trial de mai mult de 30 de zile?
  
• Locul 1 îi revine fără drept de apel Mac-ului și al său nemaipomenit tooth pick trick. Despre ce e vorba? În încercarea de-a oferi utilizatorilor o experiență multimedia completă, Mac-urile (și deci și MacBook Pro-ul meu) au o ieșire audio „combo” adică atât analogică (pe fir de sârmă :P) cât și optică. Funcționarea și ideea e destul de simplă: dacă nu e băgată nici un fel de mufă, ieșirea audio se face prin difuzoarele built-in. Dacă se detectează o mufă și se măsoară și o impedanță, avem de-a face cu o mufă metalică și deci cu ieșire analogică. Dacă se detectează o mufă dar nu se măsoară nici o impedanță, avem de-a face cu o mufă de plastic, deci cu una optică, deci se activează ieșirea digitală.
  Problema? Faptul că din când în când chestia care detectează dacă este sau nu ceva băgat în mufă rămâne blocată, chiar și dacă scoți căștile. Astfel, cu căștile scoase, se activează ieșirea digitală și deci sufletu' sunet în difuzoare. Soluția am găsit-o aici și presupune zgârmănarea în mufa audio cu o scobitoare, poate-poate se hotărăște să meargă. Freaky!
  

La capitolul bile verzi trebuie să menționez site-ul www.secărică.ro care se pare că n-a stat deloc degeaba în ultima vreme. Pe lângă excepționalele layout-uri de tastatură românească (după cum se poate vedea, am trecut și eu la diacritice cu virgulă și nu cu sedilă) a apărut acum și un patch care repară clientul de messenger de la Yahoo permițând scrierea cu diacritice chiar și folosind layout-ul Romanian (Programmers). Până acum, folosirea acestui layout avea ca side-effect, în momentul în care se tasta „ă” (AltGr + a) selectarea întregului text și înlocuirea lui cu „ă”. Now things are much better :)

Mic disclaimer: sunt utilizator de Mac de cam trei săptămâni, deci nu am pretenția că aș fi vreun power-user. Sunt totuși o sumă de chestii de usability, care există pe toate celelalte sisteme de operare, dar pe care pe Mac OS X nu le-am găsit. Cât despre chestiile legate de hardware.. vă las pe voi să decideți :)

Viezuri

Ieri am zâmbit citind problema lui Gelu, şi i-am recomandat să treacă pe Mac. Azi am constatat cu oroare că nişte viruşi de care credeam că scăpasem au recidivat, şi chiar au început să facă mai urât decât la început. Bineînţeles, mi s-a recomandat să trec pe Linux. Ironic, nu? :P

(da, acum sunt pe Linux şi-mi copiez fişierele personale după care probabil că o să urmeze o reinstalare de sistem - Norton Ghost ftw :D)

constatări simple

• roblogfestul de anul ăsta a fost uşor jalnic
• clubbingu' şi activităţile sociale conexe nu's de mine
• totuşi, ca decor, Fabrica e o locaţie interesantă :)
  

[Warning: Tech content] Din greşeală în greşeală spre victoria finală

Întrucât de câteva zile încoace (de sâmbătă în speţă) Windows-ul se comportă cam haotic, şi numai chef (şi timp) de curăţat şi reinstalat nu am acum, m-am decis să încerc să fac să meargă configuraţia dual-monitor şi pe Linux (sunt proaspătul posesor al unui Samsung SyncMaster 940NW de care sunt destul de foarte mulţumit până acum - mai ales că ăsta nu mai are pixeli morţi/aprinşi). Ultima dată când am încercat o astfel de acrobaţie la modul mai serios a fost chiar când mi-am luat laptopul. La momentul respectiv singurul lucru pe care am reuşti să îl fac a fost să îmi buşesc fişierul de configurare al Xului de aşa manieră încât nu mai puteam să citesc nimic nici pe monitorul de la laptop şi nici pe cel extern. Noroc că sculele de configurare fac şi backup la fişiere că măria mea a uitat acest aspect esenţial :D.

De dată asta am investit un pic mai mult timp, ceva mai multă documentare, mi-am făcut backup la fişiere şi cu MULT noroc am reuşit să îl fac să meargă. Deşi nu e chiar soluţia optimă (din câte îmi dau eu seama e ceva bazat pe Xinerama), întrucât nu pot muta sau partaja ferestre de pe un desktop pe altul, măcar acum totul arată bine şi curat, în rezoluţie nativă, cu setări independente şi un cursor care arată normal orice i-aş face (una din bubele celorlalte soluţii prin care am trecut era că pe monitorul secundar cursorul era o masă amorfă de pixeli dezorganizaţi).

To cut a long story short, here's what you need:

• un laptop Dell Inspiron 1501. În cazul meu, modelul cu AMD TurionX2 TL-56, 2GiB RAM, ATi X1150
• un Kubuntu 7.10 instalat şi cu update-urile la zi. S-ar putea să meargă şi cu [X]Ubuntu, dar n-am încercat
• una bucată drivere de la ATi. Eu am luat versiunea pentru chipuri onboard/integrate pentru că mi se pare că cel puţin pe modelul ăsta de laptop, aia e :)
• Pepsi, cola sau cafea, asezonată cu timp şi noroc, după gust

În încercarea de a face o configuraţie dual-monitor utilizabilă, am trecut prin mai multe etape: folosirea utilitarului grafic din KDE (care însă nu ştia mai mult de 640x480 când îi ziceam că vreau 2 monitoare), folosirea fglrxcontrol - which sucked big time, folosirea amdcccle - care suge mai puţin decât fglrxcontrol, da' tot suge şi folosirea sfaturilor de pe forumul Ubuntu.

Care a fost configuraţia şi etapele care au dat rezultate la mine:

1. După ce am instalat şi dezinstalat de câteva ori driverele binare ATi din repository, am cedat nervos şi le-am aruncat la canal
2. Urmând acest tutorial am instalat ultimele drivere binare de la ATi (vezi link mai sus).
3. Întrucât versiunea cu generarea pachetelor nu părea să instaleze corect suportul de OpenGL, am mers pe instalare folosind installerul lor binar
4. Pentru că nici ăsta nu mergea, am decis să dezinstalez driverele ATi, să revin la cele open-source şi să renunţ pentru moment la idee
5. Am constat că NU am cum să dezinstalez driverul proprietar de la ATi
6. Am renunţat şi la acest aspect şi am revenit la fişierul de configurare „original” (nu chiar original-original, mai avea nişte tweakuri, dar nimic major... or so it seemed)
7. După Ctrl+Alt+Backspace am constatat că am Xinerama în rezoluţii native.

Fişierul meu de configurare poate fi găsit aici. (de dată asta toate înjurăturile se duc către Blogspot care nu permite introducerea umana a nici un fel de cod. Sau nu suficient de uşor...)

Ce mă miră foarte tare este că acum amdcccle (ATi Catalyst Control Center) vede corect monitoarele şi modul în care ele sunt conectate (Dual-head, that is), deşi acest mod nu mi-a fost nici un moment accesibil...

În speranţa că acest post va fi util cuiva, vă urez tuturor „Baftă în sesiune!” :)

LE: La o privire mai atentă se pare că totuşi fişierul de configurare nu era chiar cel curat. Înseamnă că mi-am făcut praf şi-arşice backup-urile alea :)).

On mass-media

Într-un acces de lipsă de chef, ieri seară m-am decis să mă uit la «300 - Eroii de la Termopile». Zis şi făcut, în 20 de minute eram cu monitorul aranjat, cu mini-sistemul audio pornit şi cu chips-urile în braţe.
N-o să comentez filmul în sine, sau prestaţia regizorală sau actoricească. Despre asta cred că a curs destulă cerneală şi s-au stocat suficient de mulţi biţi. O sa comentez un alt aspect care m-a deranjat destul de mult şi care m-a făcut să-mi aduc aminte şi de alte lucruri asemănătoare, care mă porniseră să scriu postul ăsta de multă vreme (deşi nu am făcut-o atunci, o s-o fac acum, referindu-mă şi la lucruri mai „vechi”).
E vorba despre felul în care multe din filmele pe care le-am văzut în ultima vreme - iar «300» nu face excepţie - conţin pe tot parcursul lor, sau doar se încheie, cu un mesaj vădit moralizator şi/sau de susţinere/argumentare a unor situaţii şi stări de fapt din „istoria” contemporană.
De exemplu:

• în «300», fraze ca „În această zi, vom salva lumea de misticism şi tiranie”, „familii care îşi varsă sângele pentru drepturile noastre, şi pentru principiile pe care a fost construită această întrunire [e vorba despre întrunirea bătrânilor - n.a.]”, „Trimiteţi armata pentru păstrarea libertăţii! Trimiteţi-o pentru dreptate. Trimiteţi-o pentru lege şi dreptate” mi-au sunat mult prea desprinse din discursurile patriotarde ale unor lideri de stat şi n-au putut să nu mă ducă cu gândul la războaiele care se poartă în acest moment, la „idealurile” în numele cărora se poartă bătălii ce nu pot fi câştigate.
• finalul de la „Happy feet” mi s-a părut o lecţie debilă de ecologie pusă în scenă în modul cel mai slab cu puţinţă. Nu m-a deranjat atât mesajul (bun în sinea lui - „Opriţi pescuitul abuziv în oceane!”) cât modul aproape „spălător pe creier” de transmitere a lui. Dacă astăzi discutăm de ecologie, nu m-ar mira să văd în curând finaluri care să povestească despre obligaţia de a impune cu forţa drepturile omului oriunde există bănuiala că ele nu sunt aplicate.

Un alt caz de felul ăsta, în care decizii politice sunt argumentate/promovate prin medii la care nu te-ai aştepta, este cazul seriei „Command & Conquer Generals” (şi al său expansion „C&C Generals: Zero Hour”). În care, deşi ai ocazia să joci de partea tuturor celor 3 facţiuni (americani, ruşi şi.. „terorişti”) totul e în aşa fel făcut încât toate poveştile (chiar şi cele ale chinezilor şi „teroriştilor”) sunt spuse din punctul de vedere al americanilor. Dacă stai să asculţi cât de puţin „povestea” care se spune între episoadele de luptă real-time (vorbim de un RTS aici, just in case) - dar nu numai - şi să o analizezi un pic la rece, poţi descoperi cu mare uşurinţă că-ntr-o proporţie covârşitoare, totul e o mare propagandă Pro-US şi pro-„the War on terror”. (Sunt conştient de faptul că într-o oarecare măsură toată seria C&C are astfel de influenţe. Însă C&C Generals mi se pare apogeul acestui trend.)

Pe mine unul, toată propaganda asta şi toate modurile prin care se încearcă manipularea opiniei publice mă scârbesc la culme. Ce nu pot să înţeleg este cum e posibil să nu vezi dincolo de aparenţe, să nu vezi modul în care realitatea ni se serveşte cu linguriţa în fiecare zi şi pe toate canalele aşa cum trebuie să o vedem sau, mai rău poate, cum e posibil să ignori lucrurile astea?

How could you not love snowboard

Din seria «Cum să nu faci nimic toată vacanţa fără să te relaxezi ci să stai crispat»: în ciuda planurilor mele măreţe de a da gata azi temele la SSC am făcut până la urmă o ieşire la Tineretului. Deşi nu s-a lăsat cu nici o bulgăreală (protagoniştii ultimei săpuneli imortalizate de mine n-au fost de găsit azi - din motive de job / picioare), am avut ocazia să mă bucur de zăpada ca-n poveşti şi de compania unor meseriaşi în ale snowboardingului (meseriaşii în ale fotografiei erau cauza ieşirii, deci nu se mai pun ).
Aşa se face că am îngheţat pe lângă lacul din Tineretului şi m-am jucat câteva ore bune de-a fotograful sportiv . Am selectat mai jos câteva cadre care să verifice cele spuse:

Pentru versiuni mai mari faceţi cu încredere click pe imagini.

How could you not love snowboard - The teaser

As the title says, how could you not love snowboard? Mai multe detalii şi poze, după ce dau gata tema la SSC .