sâmbătă, 2 august 2008

Miscellaneous computer related rants

Nu știu dacă în ultima vreme m-am făcut eu mai greu de mulțumit ca o soacră sau pur și simplu s-au aliniat planetele și diversele compuri (be they PC sau Mac) cu care interacționez și-au pus în gând să mă scoată din pepeni.
În ordinea inversă a stupidității, here goes:
  • primul contact cu un laptop Mac, în speță un Mac Book Pro argintiu. Totul nemaipomenit, până ce încerci să editezi ceva pe el. Orice. Nu există tasta Delete (am aflat ulterior că se obține prin combinația fn + Backspace), iar toate celelalte taste de navigare rapidă (Home, End, Page Up, Page Down) se obțin prin combinații tot la fel de „simple”, dar și mai puțin standardizate (în Firefox de exemplu Home este Cmd + < (săgeată stânga) în timp ce în jEdit este fn + < ). În plus, faptul că și într-un același program tastele „speciale” (Alt, Ctrl, Cmd) nu au o aceeași semnificație ajunge să te cam calce pe bătături (de exemplu, în Firefox un tab nou se obtine cu Cmd + T, dar navigarea prin taburi se face cu Ctrl + Tab și Ctrl + Shift + Tab). În fine, să zicem că sunt eu doar cârcotaș și că nu cunosc obiceiurile zonei :D
  • După un reinstall de Windows care durează de mai bine de 2 săptămâni (reinstalarea se consideră terminată când nu mai e necesară instalarea de aplicații folosite mai mult sau mai puțin regulat, gen Nero, Gimp, etc.) am vrut să pun și eu un Nero, ca să mai eliberez nițel hard-ul și așa înghesuit. Am încercat vreo 2 versiuni de Nero 8.x. Ambele cădeau cu un măreț Segfault (Send/Don't send). Cu alte cuvinte, să ne trăiască Nero 7.9.6!
  • Tot din lumea Leopard-ului vine o altă problemă de-a mea. Cum fac să șterg un fișier/director în Mac OS X fără a trece prin Trash și a-l goli integral (sau dacă se găsește deja în Trash). Refuz să cred că nu există posibilitatea asta. Și ca totul să fie și mai frumos, am reușit să îmi și șterg niște fișiere care ajunseseră din greșeală în Trash când, în încercarea de-a găsi o eventuală combinație de Ctrl+Cmd+Alt+Shift+Karma am dat Empty trash :(
  • Ca să nu zică lumea că am ceva cu Steve, locul 3 îi aparține OS-ului lui Bill. Super invenția numită Microsoft Installer (știți fișierele alea cu extensia .msi?) s-a gândit că în condițiile în care cam toată lumea care se respectă are acum un procesor (măcar) dual-core și eventual o matrice RAID pentru stocare ar fi util să ne amintească de cum era pe vremea când „640kB de memorie ar trebui să ajungă pentru toată lumea” și să nu permită decât o singură instalare folosind sistemul menționat anterior, în același timp. Bull-sh*t.
  • O bilă roșie (și locul 2), sau verde, în funcție de partea din care privești se duce către NOD32 Antivirus și care de ceva vreme se încăpățânează să nu se mai actualizeze. Te pomenești că s-a prins că-l țin în trial de mai mult de 30 de zile?
  • Locul 1 îi revine fără drept de apel Mac-ului și al său nemaipomenit tooth pick trick. Despre ce e vorba? În încercarea de-a oferi utilizatorilor o experiență multimedia completă, Mac-urile (și deci și MacBook Pro-ul meu) au o ieșire audio „combo” adică atât analogică (pe fir de sârmă :P) cât și optică. Funcționarea și ideea e destul de simplă: dacă nu e băgată nici un fel de mufă, ieșirea audio se face prin difuzoarele built-in. Dacă se detectează o mufă și se măsoară și o impedanță, avem de-a face cu o mufă metalică și deci cu ieșire analogică. Dacă se detectează o mufă dar nu se măsoară nici o impedanță, avem de-a face cu o mufă de plastic, deci cu una optică, deci se activează ieșirea digitală.
    Problema? Faptul că din când în când chestia care detectează dacă este sau nu ceva băgat în mufă rămâne blocată, chiar și dacă scoți căștile. Astfel, cu căștile scoase, se activează ieșirea digitală și deci sufletu' sunet în difuzoare. Soluția am găsit-o aici și presupune zgârmănarea în mufa audio cu o scobitoare, poate-poate se hotărăște să meargă. Freaky!
La capitolul bile verzi trebuie să menționez site-ul www.secărică.ro care se pare că n-a stat deloc degeaba în ultima vreme. Pe lângă excepționalele layout-uri de tastatură românească (după cum se poate vedea, am trecut și eu la diacritice cu virgulă și nu cu sedilă) a apărut acum și un patch care repară clientul de messenger de la Yahoo permițând scrierea cu diacritice chiar și folosind layout-ul Romanian (Programmers). Până acum, folosirea acestui layout avea ca side-effect, în momentul în care se tasta „ă” (AltGr + a) selectarea întregului text și înlocuirea lui cu „ă”. Now things are much better :)

Mic disclaimer: sunt utilizator de Mac de cam trei săptămâni, deci nu am pretenția că aș fi vreun power-user. Sunt totuși o sumă de chestii de usability, care există pe toate celelalte sisteme de operare, dar pe care pe Mac OS X nu le-am găsit. Cât despre chestiile legate de hardware.. vă las pe voi să decideți :)

11 comentarii:

Anonim spunea...

Nod v2.7, a? :D

miChou spunea...

și tu? :D

Irina spunea...

Ştiai că diacriticele cu virgulă nu se văd pe IE? Asta e principalul motiv pentru care nu scriu posturi de pe Mac (acolo caracterele româneşti sunt cu virgulă), iar la layout-ul de Windows am păstrat sedilele.

Cât despre MacBook, am avut şi eu problema cu tastele dubioase... încă nu ştiu shortcut-ul pentru Delete :) Însă mi-a plăcut faptul că (spre deosebire de alte laptopuri pe care le-am mai folosit mi se pare că găsesc mai uşor tastele.

miChou spunea...

sa le luam pe rand:
1. diacriticele se vad cum trebuie daca pui un update de la microsoft. nu mai stiu exact pe unde e, dar parca avea Andrei Maxim niste instructiuni ( www.andreimaxim.ro )
In plus, daca nu are fonturile, Firefox se straduie si pana la urma le randeaza cum trebuie :)
2. Delete este, cel putin pe MacBook Pro-ul meu, fn+Backspace

Anonim spunea...

Mane, prin nasoale probleme trecut-ai, pe partea de OS. Nu pot decat sa-ti recomand unul de incredere, bazat pe GNU si Linux: Debian :)

miChou spunea...

eh, chiar așa de simplu nu e. nici apt-ul nu permite mai multe instalări în paralel, da' ăla măcar parcă se mișcă mai repede :)
În rest pot spune că supraviețuiesc ok... oricum în afară de Mac OS X-ul de la serviciu nu prea mai apuc să mai văd un alt sistem de operare decât din an în an ca să mai pun ceva pe (foto)blog ;)

Anonim spunea...

Din ciclul "se intampla si la case mai mari", adaug un filmulet foarte amuzant despre mac:
http://www.youtube.com/watch?v=3CrQjfgvqJQ
In caz ca nu l-ai vazut, DO IT!
In caz ca da, merita vazut din nou ;)
Apropos de probleme windows, imi explica si mie cineva de ce se inverseaza y cu z in layoutul de romana? :|
Cat despre nod, same problem here :P Turns out, exista un site dedicat conturilor de nod zilnice pentru a permite updateuri. Nu dau link, dar pot spune ca e chinezesc ;)
Btw, pana la urma, cu toate bubele lui, de ce se lucreaza pe mac acolo? Poate ma lumineaza si pe mine cineva...finally :)

miChou spunea...

Pentru ca *&%^&$* aia care au facut layout-ul s-au gandit ca e mai smecher asa. Pe Mac nu se inverseaza nimic, asa cum nici pe layout-urile lui Cristi Secara nu se inverseaza (si pe care le recomand cu caldura)
Cat despre de ce lucram pe Mac... Am avut de ales intre MacBook Pro si Lenovo T61 (parca). Am preferat Mac doar ca sa vad si eu cum e :) Si nu pot spune ca regret foarte tare alegerea facuta :D
Iar despre NOD... La mine si-a dat drumu' :P

Irina spunea...

Of, se pare că e f greu să las un comentariu la acest post. E deja a treia oară când încerc. O fi destinul?

Despre diacritice: ştiu că Firefox se descurcă - de aia nici nu ştiam de problemă până nu mi-a semnalat-o tatăl meu care e utilizator de IE. Pentru mine nu e important să pot eu vedea diacriticele, ci eventualii mei cititori, care s-ar putea să nu fie "calculatorişti" (cum e cazul multora dintre prietenii mei). Dacă există o soluţie care să nu implice efort din partea "utilizatorului" o prefer pe aia.

Despre layout: cred ca inversarea z-y are la baza frecvenţa de apariţie a celor două litere în limba română vs. engleză.

Despre antivirus: eu folosesc Avast, Home Edition. E gratis şi n-am avut probleme până acuma. But who knows...

Stefan Bucur spunea...

Dude, pentru Mac OS iti recomand doua lucruri:
* Terminalul - acolo poti face file management ca lumea :P (exista comanda "rm" :P)
* Mac Ports - http://www.macports.org/ - multe tooluri din lumea Linux compilate pentru Mac intr-un package management similar cu cel din Gentoo (da, ti le compilezi la tine pe calculator :D) Practic e un layer de software management peste tool-urile Mac standard de consola (Xcode-ul pe care-l gasesti pe unul din CD-urile cu care vine jucaria ;) )

Anonim spunea...

Antivirus?! Cine are nevoie de asa ceva? :-)) Citeste Choosing Anti-Anti-Virus Software si Trojans, Rootkits, and the Culture of Fear pentru mai multe detalii.