Întrerup seria posturilor călătoare pentru o idee care m-a pocnit azi în timp ce ieșeam de sub un duș fierbinte și reconfortant.
Ideea s-a cristalizat în jurul a două „artefacte” umoristice: primul din ele, o mini-caricatură dintr-o stație de metrou din Lausanne pe tema controversei iscate de posibilitatea introducerii actelor de identitate biometrice. Protagonistul caricaturii, spunea un lucru foarte adevărat: „Vous voulez tout savoir sur moi? Alors allez sur ma page de Facebook”[1]. Al doilea, un banc care a circulat pe net în multe feluri, despre blogger-ul care merge la spovedanie[2].
Dar dincolo de hazul (de necaz sau nu) al celor două situații e o realitate care mie îmi este destul de inconfortabilă. Aceea că în frenezia de a publica informații despre viața noastră pe tot felul de rețele „sociale”, respectiv de a aduna detalii despre viața celorlalți, se pierde esențialul: interacțiunea cu ceilalți, pentru acest schimb de informații. Pentru că, din punctul meu de vedere, până la urmă nu doar informațiile efective contează în contextul ăsta, ci experiența comunicării directe, experiența „socializării”. Care dispare în condițiile astea, sau se reduce la replici de tipul „Ah, ce mai faci am văzut că ai mai umblat pe nu știu unde” / „Dude, ești OK, că ai scris X și Y pe blog”. Și atunci nu-i OK. Sau cel puțin eu unul nu mă simt deloc OK...
Până la urmă cum e? Sunt singurul care vede așa lucrurile?
Ideea s-a cristalizat în jurul a două „artefacte” umoristice: primul din ele, o mini-caricatură dintr-o stație de metrou din Lausanne pe tema controversei iscate de posibilitatea introducerii actelor de identitate biometrice. Protagonistul caricaturii, spunea un lucru foarte adevărat: „Vous voulez tout savoir sur moi? Alors allez sur ma page de Facebook”[1]. Al doilea, un banc care a circulat pe net în multe feluri, despre blogger-ul care merge la spovedanie[2].
Dar dincolo de hazul (de necaz sau nu) al celor două situații e o realitate care mie îmi este destul de inconfortabilă. Aceea că în frenezia de a publica informații despre viața noastră pe tot felul de rețele „sociale”, respectiv de a aduna detalii despre viața celorlalți, se pierde esențialul: interacțiunea cu ceilalți, pentru acest schimb de informații. Pentru că, din punctul meu de vedere, până la urmă nu doar informațiile efective contează în contextul ăsta, ci experiența comunicării directe, experiența „socializării”. Care dispare în condițiile astea, sau se reduce la replici de tipul „Ah, ce mai faci am văzut că ai mai umblat pe nu știu unde” / „Dude, ești OK, că ai scris X și Y pe blog”. Și atunci nu-i OK. Sau cel puțin eu unul nu mă simt deloc OK...
Până la urmă cum e? Sunt singurul care vede așa lucrurile?
____
[1] „Vreți să știți totul despre mine? Mergeți pe pagina mea de Facebook”
[2] Blogger-ul la spovedanie: „Părinte, am păcătuit”. Preotul: „Știu, ți-am citit blogul”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu