luni, 31 decembrie 2007

Creativity

Traces of winter

Se întâmplă câteodată ca ceea ce vezi în jurul tău să ţi se pară nespus de frumos. Şi atunci îţi doreşti să poţi să împărtăşeşţi şi celorlalţi frumosul pe care îl vezi tu. Aşa că pui mâna pe aparat şi încerci să prinzi într-un dreptunghi de film, sau de pixeli o parte din cerul limpede, sau din adierea vântului, albul zăpezii sau copacii îmbrăcaţi în chiciură. Şi oricât te-ai învârti, oricât te-ai uita în dreapta şi-n stânga, în sus şi-n jos, de la nivelul solului sau cocoţat pe o bancă, tot ce poţi scoţi sunt doar mici frânturi, rupte de frumuseţea pe care vroiai să o arăţi. Şi, încercare după încercare, aproape renunţi. Până când, la un moment dat, pregătindu-te să pleci, mai arunci o ultimă privire în urma ta. Şi atunci, găseşti cadrul pe care îl căutai de atâta vreme. Şi ştii, încă de când priveşti prin oglinzile camerei colţul de lume pe care-l vei fotografia, înca înainte de a privi rezultatul final, ştii că asta e ceea ce îţi doreai.

Ei bine, momentul ăsta în care îţi dai seama că ai reuşit să găseşti şi să surprinzi ceea ce îţi doreai, cum îţi doreai, este esenţial. Este esenţială căutarea lui, este esenţială găsirea lui. Indiferent cât de artistic sau nu este ceea ce faci, indiferent dacă de el se va bucura, sau se va folosi 1 om sau 100.000.

Urarea mea de An Nou pentru voi este asta: să aveţi parte de cât mai multe astfel de momente în anul ce vine, şi totuşi ele să nu vă ştirbească cu nimic din bucuria unei reuşite. La mulţi ani!

luni, 2 iulie 2007

Final call ;)


Din motive legate de disponibilitate, feature-uri şi lipsă de chef, până una-alta blogul rămâne pe Yahoo 360. Între timp, dacă tot aţi ajuns aici, puteţi să vizitaţi şi photoblogul proaspăt înfiinţat :).

luni, 14 mai 2007

Coming soon


În curând o să existe şi ceva conţinut nou aici. Mai exact, când o să mă hotărăsc să fac mutarea de pe Yahoo! 360 :) Dacă o să mă dea timpul afară din casă poate o să pun chiar şi arhiva de blog de pe Yahoo ;)