Red, red wine

Mai exact Cabernet Sauvignon. Ce poate fi mai plăcut decât să moţăi cu un pahar de vin rubiniu în mână, cu fereastra deschisă spre răcoarea de afară. Gândurile încep încet să se descurce din părul care n-a mai văzut perna de multă vreme şi mi se aşează pe umeri şi pe spătarul scaunului. Apoi, de acolo îşi iau încet zborul. Îşi dau întâlnire cu aburii călduţi în vârfurile picioarelor iar de acolo mai departe, singure, în întunericul molcom şi răcoros de afară. Şi pluteşti aşa, în miros de tei proaspăt plouaţi, printre poveşti de dragoste trăite doar pe jumătate, vieţi în alb şi negru şi medalioane pline de culori.
Speram să pun o perdea de Merlot între mine şi toate lucrurile pe care nu le-am spus, pe care nu le-am făcut şi care acum, cuvânt cu cuvânt, încep să mă urmărească. Îmi doream să fi terminat de scris manualul de folosire pentru miChou v0.1 până ce te voi fi întâlnit. Acum mai sper doar la o scrisoare.
[...]
Suppose I never ever let you,
Kiss me so sweet and so soft.
[...]
Am şi uitat de când n-am mai scris o scrisoare. Aş putea să încerc să ascund între pagini frânturi de Pacific, crâmpeie de cer şi pene din aripile albatroşilor. Printre ele şi-ar face loc şi-o bucăţică de turtă dulce, o lalea roşie crestată şi-o privire de domniţă blondă de acum 4 secole. Şi o picătură de Tabasco, pentru gust. O singură picătură, pentru trei persoane.
[...]
Suppose I kept on singing love songs
Just to break my own fall
[...]
O astfel de scrisoare ar ajunge la fix, ar avea cheile de la lacăt şi şi-ar începe povestea cu muguri proaspeţi de brad, înainte de-a-ţi spune „Draga mea”. Ar ştii să spună toate lucrurile pe care n-am avut timpul să le spun până acum, ar şti să conjuge verbele terminate cu -i.
Şi cu toate astea, ar fi o simplă scrisoare. Pe care o citeşti şi apoi o pui într-un raft al biroului, sau într-o cutie alături cu scoicile de la Eforie din '88 sau într-un sertăraş de inimă. Te-ai întrebat vreodată ce înseamnă epistolă vie?