miercuri, 25 aprilie 2012

eye-cam

Uneori merg prin oras fara sa am camera foto la mine. Alteori e doar prea adanc indesata in rucsacul foto cumparat special ca sa am usor acces la ea. Uneori, in astfel de situatii, in cazuri si mai rare, se intampla sa vad in jurul meu. Chipuri, intamplari, oameni si franturi de povesti. Clare, ca decupate dintr-o rama. Camera foto e prea departe si atunci doar ma opersc, un moment, si clipesc. Incercand sa fotografiez cu mintea, cu inima, cu memoria acel cadru, il tin minte in imagini, mi-l povestesc in cuvinte, incerc sa-l asociez cu un sunet, un miros sau o frantura de stare. Orice, numai sa ma mai pot intoarce din nou la el. Astea sunt cele mai bune fotografii ale mele - fotografii pe care nu le-am facut si totusi le-am facut, dar fara diafragme, obiective sau sensibilitati. O clipire - asta a fost si declansare, si obturator si suprafata fotosensibila.

Sunt vreo 6 luni de cand imi promit ca o sa-mi notez si pe hartie cadrele astea. Am si un carnet special alb, neliniat pentru asta. Nu am facut-o inca.

Un comentariu:

resep masakan spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.