workshop AT matusciac DOT eu

a fost absolut ge-ni-al! :)

detalii şi fotografii când o să ajung pe lângă un monitor mai de Doamne-ajută. Mi-e milă să le măcelăresc pe janghina de LCD de la laptop :D

LE: Am pus şi un mic teaser :P

Revelaţii

Azi, în decurs de mai puţin de o oră m-au izbit două lucruri:
1. Uitându-mă un pic în urmă la cum au ajuns imaginile din posturile anterioare la forma actuală şi procesul prin care au trecut am descoperit senzaţii, gânduri şi intenţii pe care nu le-am mai experimentat de ani... ani buni. Să vrei să exprimi ceva şi să pleci de la o formă simplă şi să cauţi, să descoperi incremental forma cea mai bună. Să-ţi fie clar unde vrei să ajungi şi să te trezeşti cu o „soluţie” în minte (ghilimelele sunt puse pentru că soluţie îmi sună prea matematic).
All in all, am sentimentul că am pus în cele câteva litere şi buline de aici mai multă intenţie, premeditare şi gândire cu finalitate decât în 80% din pozele pe care le-am urcat pe flickr sau pe fotoblog. Şi aici includ şi partea de post-procesare care în doar câteva cazuri a avut altă intenţie decât „s-o fac să arate bine” (unde acest „arată bine” putea să însemne foarte multe în funcţie de starea mea de spirit şi perioada prin care treceam).

2. După aproape două zile de mers fără ochelari - şi trebuie spus, în afara micilor dezavantaje practice, de genul a nu vedea numărul de autobuz decât după ce te pocneşte, aproape că mă obişnuisem şi-mi plăcea, să umblu din nou cu ochelari, şi ochelari pe „măsura mea” (a se citi -3, nu -2 cum purtam până acum) a fost un şoc. Pur şi simplu, când am ieşit din magazin cu ochelarii pe nas m-am simţit în mijlocul unui potop de detalii vizuale, detalii a căror existenţă o ignoram sau n-o mai credeam posibilă şi/sau accesibilă ochiului (meu) uman. Pe drumul de 15 minute spre casă m-am simţit ca un copil de clasa I care tocmai a învăţat literele alfabetului şi acum citeşte tot ce scrie pe toate gardurile ca să-şi demonstreze că poate.
Pe la jumătatea drumului, în timp ce priveam cu neşaţ în jurul meu, încercând să absorb toate detaliile mi-am dat seama că totuşi e o condiţie absolut necesară să vezi ce e în jurul tău pentru a putea face fotografie. Când realitatea e sharp doar pe o rază de 5 metri de jur împrejur, e greu să găseşti lucruri care să-ţi capteze atenţia, să-ţi spună o poveste şi să te facă să poţi să spui mai departe povestea (aceeaşi sau alta), în imagini.
Stau, mă uit pe geam şi mi se pare fascinant faptul că pot să disting aripile păsărilor, să număr treptele de pe scara de lângă coşul furnalului de vis-a-vis sau detaliile crucii de pe biserica Sf. Paraschiva.

Aştept cu mare interes ziua de mâine :)

v3

This is it!

Together

O joacă în Inkscape, de-a literele, de-a oamenii. N-am mai desenat de mult, mi-e dor s-o fac din nou...

LE: Nu ştiu dacă în cazul ăsta Less is more, dar cred că versiunea asta spune mai bine povestea din mintea mea:

Ever felt this way?

[Solitude, on ThePhotographicDictionary.org]

Din nou, „De ce?”

^{Photo courtesy of ChaChaHavana}

De dată asta despre fotografie. E posibil să sune a elitism, e posibil să sune a snobism, e posibil să nu-mi văd lungul nasului şi vârful degetelor de la picioare. E posibil să fie total în bălării. Dar asta e.

PS: Fotografia de mai sus nu-mi aparţine

//TODO:

Lucruri pe care vreau să le fac săptămâna asta, ultima de vacanţă:

• să-mi fac o selecţie de fotografii - pentru albumul primit cadou acum nişte ani şi pentru două-trei rame pe perete :)
  
• mărţişoare - numărul, destinatarii şi tehnologia rămân încă de stabilit
• să scriu o aplicaţie cât de cât real-life cu Qt
  
• să termin Evil Genius
  
• să citesc o carte [non-IT-related]
  
• eventual să-mi fac din nou abonament la Institutul Francez

... şi e posibil să mai fie unu-două lucruri pe care le-am uitat :D

Why?

Nu-nţeleg nevoia unor oameni de-a arunca cuvinte sub protecţia anonimatului...

LE: În momentul ăsta mă deranjează mai mult faptul că respectivul comentariu nu e semnat, decât conţinutul lui (care pe undeva e îndreptăţit, pentru că, în afară de foarte puţine cazuri cu toţii avem un anume grad de duplicitate în noi...)

Wtf?

on STD: «Eu am stat in banca a treia si nu prea am putut sa fac nimic vreo jumatate de ora, dar dupa aceea au stat cuminti la catedra, au mai plecat pe rand...»

(da, ştiu, mă enervez degeaba... fucked up world...)

Cum alegi 5 fotografii care te reprezintă?

Ei bine, cam asta e problema mea în momentul ăsta. Motivul? Workshop-ul menţionat mai sus, despre care găsiţi detalii la Alex Matusciac pe blog. Poate că mă strofoc mai mult decât este cazul, dar în momentul când am văzut anunţul ceva mi-a zis că trebuie să ajung şi eu acolo. Acuma, să sperăm că o să şi ajung :D

Oricum, felicitări Alex & Alex pentru ideea avută! Chapeau!

Side-note: În calitate de co-organizator, anunţul a apărut şi pe blogul Alexandrei Sandu. Ce nu pot să înţeleg este motivaţia celor care s-au apucat să arunce cu comentarii care mai de care mai maliţioase (bineînţeles, sub pălăria anonimatului). Înţeleg că din când în când îţi vine să dai cu ceva de pământ sau să dai un şut în câinele vecinului, dar mi se pare că e o precondiţie a pretenţiei de umanitate să fii capabil să păstrezi lucrurile astea la nivel de intenţie pasageră. Looks like XKCD still gets me from time to time.