Acestea fiind spuse, mult mai mare mi-a fost deci mirarea când am citit editorialul din ediţia de februarie a revistei PHOTO Magazine (link în pagină aici). Care discuta, într-un PS adăugat în preziua trimiterii la tipar, pe un ton aproape la fel de vehement, problema paşapoartelor biometrice.
Când mi-au căzut ochii pe editorialul din martie, un pic înainte de vreme, locul uimirii a fost luat mai degrabă de mulţumirea unui articol mai balansat, mai bine scris, dar mai ales, mai puternic (link în pagină aici). Şi, pe undeva, m-am bucurat că există oameni care-şi pun problema în termeni de „greutatea sufletului nostru”.
În încheiere, îmi permit un citat:
Opţiunea la care vom adera cântăreşte la final exact cât greutatea sufletului nostru.
Ataşate în continuare, sunt cele trei materiale menţionate:
Comunicatul părintelui Justin Pârvu de la Mănăstirea Petru-Vodă
Este vremea muceniciei!Luptaţi până la capăt! Nu vă temeţi!
Iubiţi fii ortodocşi ai acestui neam
Cu multă durere şi îngrijorare vin să vă adresez aceste cuvinte, pentru care mă simt dator în faţa lui Dumnezeu şi conştiinţa şi inima nu mă lasă să trec nepăsător pe lângă acest val primejdios care s-a ridicat să înghită toată suflarea omenească, chiar şi pe cei aleşi, de este cu putinţă. Nu în calitatea mea de biet monah, ascuns într-un vârf de munte, era să vă aduc la cunoştinţă aceste pericole ce se ivesc asupra Bisericii lui Hristos, în primul rând, ci a arhipăstorilor, mai marii acestei Biserici. Dar dacă ei trec aceste lucruri sub tăcere, având preocupări mai de seamă decât are acest popor, eu nu pot să trec cu vederea glasul vostru, al celor care aţi rămas credincioşi cuvântului Evangheliei lui Hristos, aţi aşteptat şi mi-aţi cerut cuvântul în privinţa acestor realităţi dureroase în care ne aflăm.
De aceea, fiii mei, vin şi vă spun că a sosit ceasul să-L preaslăvim pe Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, singurul Dumnezeu adevărat. Nu credeam că voi trăi să văd şi eu începutul acestor vremuri de durere, apocaliptice - dar iată că mânia lui Dumnezeu a venit mai degrabă asupra noastră, pentru toate păcatele şi fărădelegile pe care le-am săvârşit. Şi văd cum bieţii oameni nu sunt pregătiţi să facă faţă acestor capcane ale vrăjmaşului, a cărui nouă lucrare acum este să pecetluiască sufletele voastre cu semnul Fiarei - 666. Toţi am citit Apocalipsa şi înfricoşătoarea profeţie - scrisă cu 2000 de ani în urmă: „Şi ea(fiara) îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte. Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei“(Apoc. 13:16-17).
Vremea în care ne aflăm acum este premergătoare acestei profeţii. Prin lege, prin ordonanţă de guvern, românii sunt obligaţi să se încadreze într-un plan de urmărire şi supraveghere la nivel naţional şi mondial, proiect care le răpeşte de fapt oamenilor libertatea. Românilor li se cere să-şi pună pe paşapoartele şi permisele auto acest cip biometric ce conţine amprenta digitală şi imaginea facială. Poate pentru mulţi dintre dumneavoastră acest cip pare un lucru nesemnificativ, dar în spatele acestui sistem de însemnare a oamenilor, de codare şi stocare a datelor de identificare se ascunde o întreagă dictatură, un întreg plan demonic, prin care de bună voie îţi vinzi sufletul diavolului. Însemnarea oamenilor, ca pe vite, este primul pas al unor alte măsuri luate pentru controlul absolut al fiinţei umane. Dragii mei, după cum proorocesc Sfinţii Părinţi, primirea acestui semn este lepădarea noastră de credinţă. Să nu credeţi că putem sluji şi lui Dumnezeu şi lui mamona. Nu, dragii mei, nu primiţi acest însemn diavolesc care vă răpeşte ceea ce vă aparţine prin moştenire de la Dumnezeu, dreptul la identitate, dreptul la unicitate şi originalitate, al fiecărei fiinţe umane! Trebuie să vă apăraţi acest drept de la Dumnezeu, chiar de ar fi să plătiţi cu preţul vieţii voastre. În zadar câştigaţi cele ale lumii, dacă vă pierdeţi sufletele voastre şi ale copiilor voştri, pentru că Sfinţii Apostoli ne spun clar „se cuvine să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni”.
De aceea vă spun: este vremea muceniciei! După părerea mea ne aflăm în vremurile în care singura cale de mântuire este mucenicia. De-abia acuma este momentul să mărturisim cu propria noastră viaţă, până acum ar fi fost o risipă de energie. Din păcate noi nu avem un tineret ortodox la fel de riguros ca cel al grecilor, al nostru este mai evlavios, ce-i drept, dar şi mai lipsit de vlagă şi de reacţie. Se ştie foarte bine cât de curajos au reacţionat grecii dar şi sârbii, când au protestat împotriva acestor cipuri şi a sistemului însemnării şi controlului total al identităţii. Tinerii lor au fost formaţi de mici în duhul acesta patristic, atât în familiile cât şi în şcolile lor - ei au noţiuni de Vechiul Testament, de Noul Testament; din tată-n fiu s-a predat această tradiţie patristică. De pe timpul comunismului încoace noi am dovedit că rămânem constanţi slugi altora, uitând de curajul şi demnitatea românilor de altădată. Toate popoarele vecine au încercat să scape de comunism, să-şi impună cumva neatârnarea - şi au reuşit într-o măsură oarecare. Dar România, care a fost cel mai crunt lovită de fiara comunistă, al cărei popor a îndurat cele mai cumplite crime şi decimări în lagăre şi deportări, a ajuns astăzi putregai. La noi în biserică situaţia este destul de anevoioasă deoarece credincioşii nu sunt destul de informaţi cu privire la aceste provocări ale lumii de azi. La noi, bietul român, dacă îl măguleşti un pic, nu mai ţine cont de nici o normă evanghelică. El este vinovat numai prin neştiinţă deoarece dacă el n-are câtuşi de puţine cunoştinţe de la biserică, de la şcoală, din familie, din societate - ignoranţa e cuceritoare. Pentru că el are un text în capul lui: „supuneţi-vă mai marilor voştri”; la el trebuie să meargă textul. Păi, pe noi nu ne acuzau în puşcărie, folosindu-se cu viclenie de textul scripturistic, aşa cum fac şi sectarii?- „Voi aţi fost încăpăţânaţi măi, voi aţi fost răzvrătiţi, n-aţi ascultat de cuvântul Evangheliei - păi, ce creştini mai sunteţi voi? Voi vă pierdeţi viaţa zadarnic”. Aşa încercau să ne reeduce comuniştii roşii de atunci, si tot astfel fac acum cu poporul nostru comuniştii de azi îmbrăcaţi cu haine albe.
Se vrea şi se încearcă o desfiinţare a sacrului prin relativizarea valorilor fundamentale, a adevărului de credinţă prin ecumenism, se vrea înregimentarea şi uniformizarea pe model ateist a copiilor noştri. Dacă îi spui acum unui cetăţean care are cinci copii în casă - „Măi, nu mai lua buletinul sau paşaportul” - păi el nu înţelege. „Păi, părinte, eu ce le mai dau de mâncare”? Şi-l pui în faţa acestei situaţii grele. Suntem noi dispuşi ca Brâncoveanu de altădată să facem sfinţi din copiii noştri? Nu suntem pregătiţi. Şi atunci cine poartă toată această vină? Nu noi, biserica? Nu noi, mănăstirile, care suntem în faţa altarului avem datoria să spunem oamenilor adevărul şi să-i prevenim la ceea ce-i aşteaptă pe mâine? Dar în protopopiate nici vorbă să se pună o astfel de problemă, eşti respins, eşti catalogat naiv şi depăşit - ba chiar mai face şi glume pe seama ta. Deci dacă preotul nu are habar de lucrurile acestea, atunci ce să mai spui de bietul credincios care săracu’ de-abia deschide Biblia de două trei ori pe an, sau doar o dată-n viaţă? Vina este de partea tuturor celor ce răspund de educaţia şi formarea acestui popor - de la învăţători, profesori până la preoţi şi miniştri.
Vă cer, aşadar, în numele Mîntuitorului Hristos, Care a spus „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.” (Matei 11: 32-33), să cereţi autorităţilor române să abroge legile care permit îndosarierea şi urmărirea electronică a creştinilor, renunţarea la libertatea cu care ne-am născut.
Dar o să primim plata păcatelor noastre, moartea, osânda noastră, care să nu fie, ferească Dumnezeu, de răscumpărat. Pentru că Hristos Şi-a vărsat sângele o dată pentru tine. Ei bine, poporul acesta, prin fruntaşii săi, s-a ticăloşit până la culme, prin trădarea tradiţiilor şi credinţei strămoşeşti. Iar noi am refuzat această răscumpărare prin neprezentarea acestor adevăruri scripturistice; am fost deseori absenţi din fruntea micii oştiri a Adevărului.
Să rezidim neamul acesta! Dar nu vom putea izbândi lucrul acesta dacă nu ne vom rezidi fiecare în parte sufletele noastre. Să ne pocăim şi să ne punem cenuşă în cap, ca să ne dea Domnul harul şi puterea de a primi mucenicia. Va trebui să creăm mici fortăreţe, mici cetăţui de supravieţuire, la sate, acolo unde mai sunt încă oameni care pricep şi îşi amintesc Rânduiala, unde să avem pământul nostru, şcoala noastră - în care să ne creştem copiii în duhul aceasta ortodox, să avem spitalele şi moaşele noastre. Copiii încă de la naştere trebuie protejaţi - pentru că, după cum vedeţi, vor să implanteze acest cip pruncului la naştere.
Fiecare este dator să-şi mântuiască sufletul. Fiecare să se intereseze şi să vadă că ne aflăm în faţa unui moment de cumpănă în care ai de ales: să-ţi pierzi sufletul sau să-ţi salvezi sufletul. Cel care nu s-a interesat până acum, nu e târziu încă să afle şi să se dumirească.
Acum e timpul jertfei, prin vorbărie şi prin conferinţe nu mai facem nimic.
Să te duci, române drag, fără frică, direct spre vârful sabiei, ca străbunii noştri cei viteji, să te duci ca o torpilă japoneză, să mori în braţe cu vrăjmaşul! Acum suntem exact ca în arena romană cu fiare sălbatice - stai aici în mijlocul arenei şi aştepţi, ca şi creştinii de odinioară, să dea drumul la lei. Aşteptaţi să fiţi sfâşiaţi, rupţi, altă scăpare nu mai e! Lupta este deschisă. Luptaţi până la capăt! Nu vă temeţi! Aşa cum a început creştinismul, aşa va şi sfârşi - în dureri şi în suferinţă. Pecetluiţi creştinismul cu mucenicia voastră!
Iubiţi fraţi întru cinul îngeresc şi întru slujirea preoţiei, fac un apel către frăţiile voastre să întăriţi acest text cu semnătura proprie, în numele mănăstirii şi parohiei pe care o păstoriţi.
Mănăstirea Petru Vodă, 14 Ianuarie 2009
Editorial PHOTO Magazine februarie
Ştiu, ar trebui să încerc să scriu despre fotografie, despre conţinutul revistei, despre proiectul lui Rachel Schmeidler care ironizează fascinaţia bolnavă pe care starurile continuă să o producă în subconştientul nostru, despre universul subacvatic tulburător creat de Jason Taylor sau despre nudurile suspendate ale lui Dean Fidelman. Dar nu pot.În momentul de faţă, cred că toţi ar trebui să lăsăm la o parte ceea ce facem în viaţa de zi cu zi şi să protestăm, într-un fel sau altul, înainte de osificarea confortabilă a unei noi dictaturi mondiale, manifestată zilele acestea în ţara noastră prin adoptarea Legii 298/2008. Dacă nu o vom face, copiii noştri nu ne vor ierta niciodată laşitatea.
Un vrăjitor avea o turmă de 300 de oi, pe care le creştea în pădure. Într-o zi, a venit un lup şi a mâncat o oaie. De frica lupilor, bietele mioare s-au speriat şi au început să nu mai mănânce, fiind atente în permanenţă la lupi. Şi pentru că nu mai mâncau cum trebuie, au început să slăbească, ceea ce vrăjitorul nu putea tolera. Aşa că, pentru a nu i se ofili întreaga turmă, vrăjitorul le-a hipnotizat, una câte una, inducându-le convingerea că fiecare în parte era de neatins pentru lupi. Oile au început din nou să pască liniştite, îngrăşându-se la loc. Din când în când, lupii mai mâncau câte una dintre ele, dar celelalte erau foarte liniştite că lor nu li se poate întâmpla nimic, iar turma prospera. Vrăjitorul aşijderea.
În alte locuri, în alte vremuri, îmi amintesc de ziua în care România a fost admisă în Uniunea Europeană. Ce bucurie m-a învăluit, câtă mândrie, în sfârşit deveneam europeni, nu mai aveam nevoie de vize şi se preconiza o creştere economică spectaculoasă. Scenariile apocaliptice, cu guverne mondiale, grupuri de interese formate din masoni sau bilderbergi, mi se păreau bazaconii demne în cel mai bun caz de un zâmbet condescendent. Ce conta atunci era coaja de pâine aruncată de mai-marii Europei. Astăzi, râsul mi s-a şters definitiv.
La directiva UE, în România a intrat în vigoare Legea nr. 298/2008 privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice. Nu mai intru în detalii, toată lumea ştie ce implică: începutul controlului total. La nivel de ţară, la nivel european, dacă ni se solicită. Sau, dacă pericolul e internaţional, la nivel mondial. Ceea ce se pare că uită toată lumea este că aproape toate dictaturile lumii au început cu instaurarea unui sistem de urmărire şi control total. Inclusiv comunismul, deşi metodele erau mai primitive, raportate la standardul tehnologic al vremurilor respective. Cum Dumnezeu de uităm atât de repede e pentru mine de neînţeles. Până la momentul în care poliţia o să ne bată la uşă ca să ne percheziţioneze casa pentru că în dialogurile noastre telefonice am folosit de prea multe ori un termen considerat periculos sau pentru am navigat pe Internet pe site-uri suspecte, nu mai e decât un singur pas. Politicienii ne asigură că nu avem de ce să ne temem, că oamenii buni pot să stea liniştiţi. Doar asigurările lor îmi sunt de ajuns ca să îmi intre frigul în oase. Scenariul din „1984” părea total ireal pentru Europa civilizată din urmă cu 50 de ani. Nu a fost nevoie decât de prăbuşirea turnurilor gemene şi, ca şi când ar fi împlinit un plan stabilit dinainte, un întreg mecanism de tip totalitar s-a pus încet, dar sigur în mişcare. În SUA nu mai poţi intra decât amprentat, în Londra din secunda în care ai ieşit pe stradă te filmează cel puţin o cameră de luat vederi, iar mobilul îţi divulgă în fiecare secundă locaţia, oriunde ai fi în lume. Încetul cu încetul, roţile tăvălugului intră acum şi în România. Să fie libertatea noastră preţul plătit pentru acceptarea în UE, pentru intrarea în civilizaţie? Acolo unde e, Orwell se va fi tăvălind de râs în momentul acesta. Dacă nu cumva de invidie.
harris.wallmen@mtr.ro
P.S. E chiar ziua în care trimitem revista la tipar. Pentru a-mi alimenta paranoia, aseară am auzit la ştiri că în Ilfov s-au eliberat primele paşapoarte biometrice, cu cip de recunoaştere şi urmărire. Suntem obligaţi de Uniunea Europeană să facem acest lucru, condiţionându-ne intrarea în Spaţiul Schengen. Ca să ţi se elibereze acest act, condiţia obligatorie este amprentarea. Suntem ca vitele duse la însemnat, ca evreii tatuaţi cu numărul de identificare, ca păsările cărora li se ataşează inelul la picior. Începutul condiţionării nu mai e o chestiune care se face pe ascuns, ci la lumina zilei, iar cei mai mulţi se pare că îmbrăţişează acest lucru cu seninătate. Dacă vrei să mai călătoreşti în viitorul apropiat, nu o mai poţi face decât cu acest cip, în urma amprentării. Cât va mai dura până când acest cip ne va fi implantat sub piele? Cât va mai dura până când acest cip va fi introdus copiilor nou-născuţi sub formă de vaccin? Cât va mai dura până când nu vom mai putea cumpăra nimic fără acest cip? Vreţi să vedeţi ironia în toate acestea? Produsul creat de Applied Digital Solutions se numeşte Digital Angel. Îngerul digital.
Editorial PHOTO Magazine martie
Pe cont propriuTimpurile se accelerează. Războiul nu mai înaintează târâş prin tufişuri, ci tropăie pe palierul din hol. Fotografia câştigătoare la World Press Photo 2009 e o oglindă perfectă a ceea ce se întâmplă în acest moment în lumea întreagă. Criza nu mai e a societăţii, ci a devenit pentru fiecare din noi una personală - financiară, etică, existenţială, ca o hidră cu mai multe capete. Mai devreme sau mai târziu – oricum, foarte curând - cea mai grea întrebare din lume ne va fi adresată tuturor. Ce o să răspundem?
Fotografia americanului Anthony Suau reprezintă un ofiţer de poliţie din Cleveland însărcinat cu evacuările forţate, care cercetează o casă deja abandonată de proprietarul incapabil să mai plătească ratele la bancă. În cazuri disperate, mulţi dintre cei ce urmau a fi aruncaţi în stradă nu au vrut să renunţe de bunăvoie şi au opus rezistenţă cu arma în mână. Aşa că poliţia a trebuit să ia măsuri. În Cleveland, aproape că nu există nicio stradă de pe care să nu fi fost expropriat cel puţin un om. Iar modelul se extinde în întreaga lume, lent şi implacabil. Băncile sunt tancuri nemiloase, balauri care vin să îşi ceară tainul. Şi o fac fără niciun fel de afecte, punând arma la tâmpla oricui.
Evenimentele se precipită. În luna decembrie a acestui an, la nivel mondial vor fi implementate măsurile dintr-un normativ numit Codex Alimentarius, care ne va afecta pe absolut toţi. Legea impune norme severe în ceea ce priveşte produsele alimentare. Intenţia acestui codex, indiferent cât de SF sună la prima vedere, este punerea în afara legii a oricărei metode alternative în domeniul sănătăţii (terapiile naturiste, folosirea suplimentelor alimentare şi a vitaminelor) şi a tot ceea ce ar putea constitui un potenţial concurent pentru industria chimiei farmaceutice. (Nu mai departe de ţara noastră, renumita companie naţională Plafar, care se îndeletniceşte cu terapiile naturiste, după ce a fost devalizată ani la rândul, a fost cumpărată recent pe bani de nimic de una dintre cele mai puternice companii farmaceutice din lume.)
Telefoanele ne sunt ascultate, fiecare deplasare poate fi detectată prin intermediul mobilului, paşaportul are un cip biometric, iar pentru obţinerea lui autorităţile ne amprentează. Ani de zile, mai mult inconştienţi decât conştienţi, hipnotizaţi şi condiţionaţi de la naştere de şcoală, biserică sau societate, ne-am legat singuri aceste lanţuri de mâini şi de picioare: am luat împrumuturi de la bănci (peste 90 la sută dintre salariaţii români au credite), care ne-au transformat în sclavi pe viaţă (nişte sclavi fericiţi, până de curând), am îmbrăţişat cu entuziasm telefonul mobil, devenit între timp dispozitiv de urmărire, ne-am bucurat ca disperaţii de libertatea de a călători, pentru ca acum să trebuiască să renunţăm de bunăvoie la libertatea personală ca să mai putem face acest lucru, şi ne-am obişnuit să cumpărăm compulsiv mormane de hrană moartă din hipermarketuri, uitând că încă mai trăiesc ţărani care cultivă alimente sănătoase.
Exultăm cu adevărat numai dacă facem shopping, iar când nu ne putem împlini acest deziderat, suntem deprimaţi. Între timp, economia se prăbuşeşte, iar zidurile ridicate de guvern, autorităţi, corporaţii şi bănci se înalţă pe zi ce trece. Şi cu toţii părem sedaţi sau în negare. Într-un interviu recent, profesorul Ovidiu Hurduzeu vorbea despre reprezentanţii tinerei generaţii din întreaga lume şi noua trinitate la care se închină, denumită amar-ironic prin acronimul TBC - Tehnologie, Bani, Confort: „În anii ’60, ’70, guvernele occidentale şi comuniste tremurau de frica mişcărilor studenţeşti.
Cine se mai teme astăzi de tinerii «cool» branşaţi la iPod-uri, «mobiluri» şi videogame-uri? Cui îi pasă de «chat»-ul lor teribilist de pe Internet? Idealul tânărului recent nu este să fie un revoltat, ci un «maleabil»”. E timpul să realizăm că ne aflăm într-o închisoare. E timpul să înţelegem că noi înşine suntem închisoarea. “The times they are a-changing”, profeţea Bob Dylan în 1964. La mai bine de 40 de ani, vine clipa pentru fiecare dintre noi să alegem. E o alegere de proporţii biblice, cosmice. Credit sau independenţă? Mobil sau intimitate? Codex sau sănătate? Paşaport sau libertate? Alegerea e teribil de greu de făcut, pentru că ne-am obişnuit cu confortul, în toate formele pe care le îmbracă. E vremea să renunţăm la acest confort. Opţiunea la care vom adera cântăreşte la final exact cât greutatea sufletului nostru.
Un comentariu:
M-a bucurat foarte tare acest post. Ori sunt eu chioara ori sunt din ce in ce mai putini oameni care au curajul sa posteze mesaje de genul acestuia si care gandesc intr-un anumit fel. Mesajul este incurajator pentru mine si iti multumesc ca l-ai postat.
Trimiteți un comentariu