Cineva, nu mai tin minte cine, a spus odata o vorba care mi-a placut tare mult, si pe care o cred tare adevarata. Omul asta zicea asa: "Ca sa ajungi sa fii dezamagit de ceva sau cineva, trebuie ca in prealabil sa fi fost amagit".
Amagirea asta "prealabila" nu e mereu constienta si nu e mereu facuta de altii cu scopul de-a ne manipula. Ne amagim singuri, sau ne lasam amagiti - zicem noi - de altii, uneori doar din comfort, pentru a ne simplifica ipoteze de lucru sau pur si simplu pentru ca, uneori, amagirea e mai placuta si mai simpla decat realitatea. Iar cand celalalt nu mai corespunde imaginii noastre despre el ("amagirea"), atunci suntem dezamagiti si ne simtim inselati. Fara a lua in calcul in ce masura am colaborat si noi in realizarea acestei dezamagiri.
Nu fac aici o pledoarie pentru cinism si pentru neincredere, ci mai degraba una pentru sinceritate - fata de noi insine si finalmente, fata de cei din jur. Oamenii au, fara exceptie, metehnele lor, iar a alege sa nu le vezi (nu trecand peste ele ci prefacandu-te ca nu exista) e reteta sigura pentru dezamagire. Cred ca e un exercitiu util dez-amagirea voluntara, constienta si asumata, mai ales fata de persoanele importante din viata cuiva. Nu spre neincredere, ci ca reminder pentru toate lucrurile pe care nu le stim si, presupunandu-le, le consideram adevaruri verificate.
vineri, 24 februarie 2012
Dez-*
sâmbătă, 8 octombrie 2011
Of men (and women) and bikes
[despre biciclete și personalitatea lor, despre diversitate, despre identitate într-o piață fără cerere, despre utilitate dincolo de fițe și despre ce poate fi dincolo de aparențe]
sâmbătă, 3 septembrie 2011
Biciclind pe Valea Doftanei
- Eram convins că orașul Comarnic e un oraș ca orice alt oraș de pe Valea Prahovei. De fapt, Comarnicul e un fel de sat de munte, mai mare și, după părerea mea, destul de frumos.
- Am redescoperit senzația specială pe care ți-o dă simplul fapt de-a da „Bună ziua” oamenilor pe care-i întâlnești pe stradă - și de a ți se răspunde cu un „Noroc!” sau „Sănătate!” spus cu zâmbetul pe buze
- Prahova e un județ fain și liniștit, o dată ce lași în urmă DN1 și munții și localitățile „clasice” de pe Valea Prahovei
- Am luat niște mere geniale cu doar 2 lei kilogramul, iar omulețul care mi le-a vândut a insistat să-mi dea rest 1 leu deși cântarul arăta vreo 2,4kg.
- Slow and steady wins the race. Chiar dacă ajungi să mergi mai încet decât un om *pe lângă bicicletă* e important să menții cadența. Știam teoria, azi am verificat în practică. Și am apreciat din plin cele 3 x 8 viteze :D
- În cele din urmă, dar nu în ultimul rând, devine imperios necesar să învăț să iau curbe în pantă. O bună parte din serpentine le-am coborât în frână de teamă să nu zbor în decor :(
luni, 8 august 2011
Din nou despre New York-ul altora
| Reactions: |
duminică, 12 iunie 2011
New York-ul din pozele altora
Toate astea dintr-un motiv foarte simplu: toată povestea pe care (credeam) că o aveam în cap, s-a evaporat când, după câteva zile de efort, mi-am găsit liniștea pentru a mă gândi mai pe larg la asta. Erau - și înca sunt - multe de spus, dar n-am găsit încă forma potrivită.
S-a întâmplat totuși un lucru interesant, care m-a făcut să scriu acum și să caut pe flickr poze, de-ale altora, cu New York. S-a-ntâmplat că, dând întâmplător peste imagini din New York, acum m-am simțit mult mai „legat” de ele (involved cred că e cuvântul, dar cum n-am o traducere mai bună va rămâne „legat” în continuare). Mult mai legat decât mă așteptam, mult mai legat decât mi se părea că s-ar putea după doar o săptămână de hălăduit prin Manhattan. Deodată imaginile alea îmi erau familiare și - în același timp - mă încerca o părere de rău că, deși am stat o săptămână, n-am reușit să fac niște fotografii așa de bune[1]. Iar peste toate, îmi dă ghes dorința, aproape dorul, de-a mă întoarce, convins fiind că acum știu mai multe, că aș putea să văd și să simt mai bine orașul, și oamenii, și lumea aia întreagă adunată pe insula dintre două râuri.
(da, poza de mai sus nu este a mea :) Curând sper eu, voi posta și o poveste ilustrată cu pozele mele )
miercuri, 13 aprilie 2011
Crima si pedeapsa - book review
Nota: aceasta nu este o crtica sau o cronica a romanului lui Dostoievski. E un 'review' al romanului in prezentarea lui in doua volume in colectia "Cartile Adevarul".
Recunosc, nu am mai cumparat beletristica de destul de multa vreme. Dintr-o librarie de si mai multa vreme. "Crima si pedeapsa" a fost un impulse buy pe cand cautam cartile din colectia Jules Verne. Recunosc, imi doream sa o citesc de ceva vreme, dupa ce am auzit de ea de mai multe ori. Mi-a atras privirea cu coperta eleganta, sobra si solida. Genul de carte pe care o vezi prin fotografii sau prin filme. Presupun ca atunci mi-am dorit-o un pic si pe post de bibelou. Era un clasic al literaturii universale si arata ca atare.
Strict ca prezentare grafica/vizuala cartea nu dezamageste. Din pacate insa, am impresia ca s-a mizat pe faptul ca nu o vor si citi multi: traducerea este slaba, cu dezacorduri intre verb si subiect, cu cuvinte lipsa si schimbari de formulare in mijlocul propozitiei. In plus, aproape toate reperele "geografice" din Petersburg sunt date doar prin initiale (expandate insa in note de subsol, cu tot explicatiile traducatorului). Personal as fi preferat nume intregi si note de subsol doar unde erau strict necesare.
Cireasa de pe tort, pe partea vizuala insa, vine din folosirea diacriticelor: cartea e fain tiparita, fontul e bine ales si pus in pagina, avem chiar ligaturi. Si cu toate astea, ş-ul este s cu sedila. Refuz sa cred ca fontul ala nu avea si ş-ul romanesc corect [1].
Concluzia: daca vreti sa aveti ceva frumos de pus in biblioteca iar ceva de portelan nu merge cu restul cadrului, "Crima si pedeapsa" de la Adevarul e o carte buna (de fapt 2, fiind o editie in 2 volume). Daca vreti sa o cititi pentru placerea lecturii, mai bine cautati altceva.
____
[1] Nici la mine ş-ul nu e corect pentru ca acest post e scris pe mobil :)
vineri, 25 martie 2011
«Inele și corpuri» vs. «Corpuri și inele»
- ne luăm
- ne luăm casă
- ne luăm mașină (?)
- ne luăm mașină
- ne luăm casă
- ne luăm (?)






