Despre haz de necaz (post fara diacritice, scris dupa bere, cu Al Jawala pe fundal)

Am fost invatati inca de la scoala ca o arma (ideologica) a romanului, ca neam, a fost hazu' de necaz. Cand au venit turcii peste noi, facut haz de necaz, ne-am bagat la o doina, cativa mai dotati s-au bagat si la haiducie cand au vazut ca se renumereaza, si nu dupa buget. Ulterior, pamfletu' era arma nationala. Toata lumea dadea in toata lumea, opozitia avea pamfletarii ei, puterea pe ai ei, regele pe ai lui si toata lumea era fericita. A urmat regimu' de trista amintire (sau epoca de aur, functie de ce parte a pensiei esti), in care din nou se facea haz de necaz, mascat si cu frica de baietii cu ochi albastri (daca e sa dam crezare filmelor). Acum, in mod ironic, se face bascalie. Pe fata. Iar unii injura. Tot pe fata.
Problema e ca, tot acest haz de necaz nu e foarte sanatos. In loc sa dai pe dinafara, totul se reflecta in interior. La nivel individual... nu conteaza prea mult in context istoric (in afara cazului cand te cheama Hitler, sau Stalin, sau Bush, sau alt nume din asta cu rezonanta). La nivel de natie, istoric.. treaba incepe sa suga. Pentru ca ajungi intr-un moment in care incepe sa te doara la basca, sa preferi sa iti iei masina scumpa si sa manaci paine cu iaurt. La nivel de popor. Sa ajungi sa preferi sa fii becali sau sa culegi capsuni. Si sa-ti iei Audi si sa-i spargi geamu' cu caramida. La nivel de popor.
And this sucks.
Daca aveti solutii, anuntati-ma si pe mine ;)