Vis

E 1:08 AM.


Visez că sunt la mare. E februarie şi e pustiu. Doar nisip, mare, vânt şi bărci pescăreşti care se odihnesc într-o rână pe ţărm. Nuanţe de gri, fără alb şi fără negru cum îi stă bine unui film AZO Mureş de 100, developat la un an după data expirării. O ea stă pe malul mării şi vântul îi flutură eşarfa albastră. Albastră cum Marea Neagră n-a fost vreodată, poate doar înainte de potop.

[...]

Visez că-mi fac timp şi curaj, să „pictez oameni”. Mai ales curaj. În culori, în tuşe groase sau dimpotrivă abia văzute, visători, trişti sau veseli, inocenţi sau cu mască. Poze tremurate, compuse şcolăreşte sau subexpuse. Poze zgomotoase cu oameni liniştiţi şi poze care urlă neliniştea cu precizia lipsită de vreun grăunte de zgomot. Îmi închipui cum mi-aş reface laboratorul foto de la mine din baie, cum aş da o întrebuinţare teancurilor de hârtie care îmbătrânesc într-un sertar.
Trebuie să-nvăţ să vorbesc.

[...]

Visez la tot ce ar putea să fie, la tot ce-a fost şi-ar fi putut să fie altfel. Visez întrebările pe care le voi pune, dar care însă vor rămâne nerostite.

[...]

Aş visa dacă pleoapele nu s-ar încăpăţâna să rămână deschise căutând la hăul alb al tavanului. Dacă toate gândurile nu s-ar îngrămădi asupra mea ca un roi care acum îşi caută neliniştea. Îmi înnăbuş respiraţia între două perne şi-mi doresc ca toate gândurile să plece lăsând loc unui somn atât de dorit. În tăcerea care se lasă însă, în ceafă-mi pulsează o durere surdă, care nu are somn şi care o să mă ţină, şi-n noaptea asta, cine ştie până când. Şi care o să plece când o să mă hotărăsc să deschid ochii.

[...]

De multă vreme, de prea multă vreme, n-am mai ascultat şi n-am mai simţit melodia asta:

.