Wantses

«It's not about having what you want,
but wanting what you have»

Încă încerc să-mi dau seama dacă aşa sunt făcuţi oamenii sau doar eu sunt ciudat. Mereu vre[m|au] ceea ce nu mai avem, sau ceea ce nu avem şi nici nu prea sunt şanse să avem. Lucrurile pe care le avem au, prin însăşi faptul că le avem, o valoare scăzută, indiferent de valoarea lor intrinsecă.

Mi-am dorit de mult, de când eram mic, prieteni cu care să pot să fac tot felul de trăznăi, prieteni pe care să pot să-i sun oricând şi să găsesc măcar unul cu care să pot să ies la un pahar de vorbă sau la o tură pe undeva, mai pe aproape sau mai departe. Prieteni cărora să pot să le fac o vizită doar pentru că mi s-a făcut dor de ei sau pentru că eram în zonă, şi prieteni de care să mă bucur că mi-ar călca pragul fără nici o ocazie specială.
Am nişte prieteni minunaţi şi totuşi, din când în când, sunt un pic gri că nu sunt chiar aşa cum mi-i doream, cum îi visam de ani buni.

Poate că de fapt habar n-am ce vreau...

PS: Dacă am mai scris pe tema asta înseamnă că e ceva ciclic şi că nu trebuie să fiu luat în seamă - oi ajunge eu şi la PI/2 :D

Hunger for love

Analytics goodness

Într-o pauză de LPD am aruncat un ochi în rapoartele de Analytics pentru blog. Şi cum de obicei lucrurile cele mai interesante sunt la partea de termeni de căutare, Google nu s-a dezminţit nici acum: tare sunt curios cine a căutat «pbd mircea petrescu» şi a petrecut 25min citind 10 pagini în căutarea acestor informaţii atât de importante :)) Restul sunt search-uri cât de cât la subiect (în ceea ce priveşte blogul meu). Asta bineînţeles dacă-l ignorăm pe puştiul care căuta «compuri despre toamna» :D

To who?

Am o mie de lucruri de spus şi nu ştiu cui să le spun. Aş putea să le scriu, dar ar însemna fie să pun pe tavă prea mult din sufletul meu şi al altora pentru ochi straini, fie să încerc să-mi provoc amnezie folosind stilou şi hârtie. Prima nu mi-o permit, a doua n-ar avea nici un efect. De multă vreme, scrisul doar pentru mine şi-a pierdut efectul terapeutic. Aş putea spune că am dezvoltat o toleranţă sau pur şi simplu sunt într-o perioadă excesiv de exhibiţionistă a vieţii mele.

M-a bătut de nenumărate ori gândul să încep un blog anonim, unde să pun, cu nume şi cronologii inverse toate lucrurile pe care nu am avut curajul să le scriu sau pe care n-am găsit nimănui căruia să le povestesc. Probabil că din acest moment demersul ăsta nu mai are nicio şansă de reuşită. Asta pentru că am aflat, într-un mod destul de ciudat şi neplăcut că, în ciuda primei impresii, Internetul în care ne învârtim noi e mult mai mic decât pare iar lucrurile se găsesc mult mai uşor decât ne-am dori. Iar în momentul ăsta nu mă simt în stare să-mi arunc povestirile suficient de departe încât să nu se mai poată întoarce şi să nu poată răni sau deranja pe nici unul din protagonişti.

Aşa că mă încui în peştera mea cu biluţe chinezeşti şi aştept să-mi treacă, iar umbrele să capete din nou culori...

Happy birthday

It's all empty and silent now...

Pânza de beton

...sau Concrete web, cum i-am spus noi. Este blogul pentru proiectul nostru (eu, Ştefan, Anamaria & Vlad) la Interfeţe Evoluate. Ne-am luat şi un domeniu pe care o să începem cât de curând să punem şi niscaiva conţinut.
Până una alta avem deja vreo 2 articole pe blog, şi încă vreo câteva pe notiţe împrăştiate prin casă. Iar pentru ca toată nebunia web-doi-zero-istă să fie completă, vom fi de găsit şi pe Twitter.