M-am cocoţat pe birou ca să mă conving că totuşi ninge. Mi-am lipit nasul de geam să admir căderea fulgilor în lumina becurilor din curtea vecină, a becului ăla care se bălăngăne „la garaj”. Nu-mi vine să cred şi totuşi parcă n-aş ieşi afară în frig să mă conving ca e aievea. Mi-aş dori să pot să fac o poză, să păstrez imaginea asta muuuultă vreme, dar de aici, de la fereastra mea, peisajul e oricum dezolant. Şi oricum, s-a schimbat atât de puţin în 20 de ani că l-am învăţat pe de rost.
Îmi spun ca ar fi o chestie interesantă să ies să mă plimb prin zăpadă, acum, la ora două-şi-ceva-noaptea. Imediat însă îmi spun că i-aş deranja pe ai mei şi că oricum nu ar avea nici un haz să las camera acasă, da' la cum ninge... [Nu mai bine mai aşteptam eu un pic şi îmi luam un E-3? :D ] Aşa că stau în continuare cocoţat pe birou, cu spatele lipit de geam şi cu laptopul în poală şi povestesc cui e dispus să citească, ce frumos ninge aici :)).
But then again, the coffee break is over!
PS: De fapt ăsta trebuia să fie un post aşa cald şi siropos ca o clătită cu dulceaţă de vişine, asezonat cu o poză de National Geographic şi cu multe chestii despre cum mi-aş dori eu să fie alte chestii. Da' nu e...
3 comentarii:
Deci ne-am mutat pe Blogspot? E final?
în principiu da ;)
PS: ce, te-ai mutat şi tu? [nu, nu e nevoie să mi te adresezi cu pluralul de majestate :)) ]
Trimiteți un comentariu