Iterative drawing

După cum povesteam ceva mai devreme, motivat de achiziționarea unei tablete grafice, am început să mă joc de-a desenatul. Nu dau pe dinafară de idei, dar am o fixație din fotografie: eu vreau să desenez oameni. Așa că mi-am luat la puricat lista de favorite de pe flickr în căutarea inspirației. M-am oprit la imaginea asta:

Nu mai știu ce m-a determinat atunci să o aleg. Poate poziția foarte puțin banală, poate lumina.
Cert e că m-am aruncat cu capul înainte să schițez un contur:

Nu cred că e nevoie să menționez ce hal de fiasco a ieșit. Fără niciun plan, fără vreo idee, cu originalul în stânga, am crezut că pot să fac, chiar și un minim de reproducere „direct”, cum mai văzusem eu pe net. Fals! E bine să-ți știi lungul nasului.
Așa că-n pașii următori, m-am mai apropiat un pic de fotografia inițială, am încercat o oarecare schiță de idee. După ce nici a doua încercare n-a ieșit cum trebuie, am încercat măcar scheletul să văd cum arată. Ceva mai bine, dar în continuare dezastruos:

Moment în care mi-am dat seama că eu încercam să desenez rachete fără să știu să trag linii. Așa că m-am decis să studiez un pic problema, simplificând la maxim - o persoană care stă pe un scaun, cu mâinile pe lângă corp. Cea mai simplă poză. Nu mi-e clar ce a fost în capul meu la prima încercare:

După cum notam și atunci, cel mai probabil m-am plictisit. Mi-a trecut însă repede, și am decis ca e cazul sa mai încerc, serios de dată asta. Așa că am refăcut omulețul care stă pe scaun - văzut din față și de la un unghi de 45 de grade:

După această mică reușită (mie chiar îmi place cum mi-au ieșit cutiile alea :p ) am decis să mă reîntorc la fotografia originală. Am făcut un mic studiu de cadru și poziție:

Am încercat să-mi marchez punctele/suprafețele de contact dintre model și canapea/podea, am încercat să-mi fac o idee despre perspectivă. Toate astea stresându-mă cât mai puțin cu detaliile modelului. O dată respectiva idee finisată, mi-am luat încă o dată inima în dinți și am încercat o schiță:

Știam că nu e finală, dar am realizat că-mi lipseau niște detalii absolut esențiale, și anume „mișcarea” și poziționarea în adâncime a modelului. Drept care am ales o convenție cu triunghiuri destul de simplă: capătul „ascuțit” este „departe”, latura opusă lui este „aproape”. Formele paralele cu privitorul rămân dreptunghiulare.

Imi dau seama că nici măcar această a opta schiță nu e nicidecum aproape de imaginea originală, dar măcar are ceva din atitudinea și mișcarea ei.
Din păcate n-am mai lucrat la ea. Am avut câteva tentative rapid eșuate de a pune un contur „realist” pe scheletul meu de triunghiuri și dreptunghiuri, dar îmi trebuie ceva mai multă liniște și concentrare pentru asta.

Totuși care e morala poveștii? Care-i legătura cu titlul? După ce am lucrat la imaginea asta, mi-am dat seama de un lucru foarte important (care pe mine unul m-a chinuit în toată facultatea): nu poți să te arunci din prima să faci totul în forma finală. Pentru că nu ai „scheletul” și nici nu știi cum va evolua. Iar asta e valabil în programare la fel cum e și-n desen sau pictură. Trebuie sa fii un mare artist (sau programator) ca să știi din prima cum va arăta produsul la final și toți pașii pe care trebuie să-i faci pentru a ajunge acolo. Și chiar și așa e posibil să fie nevoie sa ajustezi traseul pe parcurs.
Cel puțin în ceea ce mă privește pe mine și programarea, n-am fost niciodată în stare să lucrez eficient în contextul ăsta de incertitudine. Ceea ce până la urmă poate că nu e chiar rău. Lumea are nevoie și de testeri :)

MyPaint 0.9.0 beta is out!

După cum povesteam și-n postul trecut, de ceva vreme mă joc cu MyPaint. Recent s-a lansat versiunea 0.9.0beta, iar versiunea finală de 0.9 este programată pentru sfâșitul lui octombrie, prima jumătate a lui noiembrie. Versiunea nouă (sic!) nu e radical diferită față de precedenta, dar aduce câteva lucruri bune în plus:

• posibilitatea de ascundere a tuturor ferestrelor cu o singură tastă (implicit Tab) - utilă mai ales când lucrezi în full-screen și vrei să vezi doar imaginea, sau când ai nevoie urgentă de spațiu
• un set actualizat de brush-uri, ceva mai bine organizate
• nu mai pot fi selectate mai multe categorii de brush-uri în același timp (discutabil dacă-i un lucru bun sau nu, deși mutarea unui brush din categoria curent selectată în alta se face mai ușor, prin drag deasupra label-ului)
• un total de 6 controale pentru culoare: Brighter/Darker (prezente și în 0.8.2), Warmer/Cooler, Purer/Grayer

Ce nu mi se pare tocmai ok (sper să poată fi fixat, în cazul în care nu e by design) e faptul că nu mai merg toate short-cut-urile pe care mi le setasem în 0.8.2. E vorba de rotirea canvasului și de alterarea culorii (Bridghter/Darker). Problema vine din faptul că-n fișierul de configurare de 0.8.2 acțiunile respective sunt de tip WindowActions în timp de în 0.9.0 sunt de tip DocumentActions (e posibil deci să fie vorba de o schimbare mai profundă de design pe dedesubt).

În rest, aștept cu nerăbdare versiunea finală. Și cine știe, poate-mi bag nițel nasul și prin cod (având în vedere că-i Python și nu trebuie să fac cine știe ce acrobații pentru a-l build-ui :) ).

Digital painting

Acum vreo câteva luni (în martie mai exact) mi-am luat și eu, după ce mi-a fost lăudată îndelung de Ștefan o tabletă grafică Wacom Bamboo Pen & Touch.

Cam în aceeași perioadă, nu mai știu dacă înainte sau după ce mi-am luat tableta, am dat peste un articol pe net cu cele mai bune 10(?) programe open source de grafică[1]. Pe lângă cele la care mă așteptam (ca Gimp, Inkscape, Blender, etc.), mi-a atras atenția MyPaint. Părea simplu și potrivit pentru cât și cum mă jucam eu cu tableta.

În plus, Gimp părea să aibă lag când încercam să folosesc pensule mai mari, Inkscape avea probleme la schimbările bruște de direcție (pe lângă limitările inerente unui program de grafică vectorială folosit de un om obișnuit mai mult cu hârtia și creionul) iar Photoshop... încă mă simt copleșit când îl deschid. Așa că simplitatea și orientarea către pictat/desenat din MyPaint mi-a picat numai bine:

• suport pentru layere, atât cât să poți să separi conturul de culoare (deci fără blending modes sau alte nebunii)
• o selecție *LARGĂ* de pensule. Nu-s toate nemaivăzute (unele fac exces de bulinuțe sau elipse care-și schimbă culoarea), dar gradul de configurare te lasă mască. Programul ăsta ar trebui să aibă un manual dedicat numai pentru dialogul de „Brush settings”. Din fericire marea majoritate sunt bune, și destul de apropiate de ceea ce încearcă să imite din lumea reală.
• posibilitatea de a roti canvas-ul în timpul lucrului (din programele menționate anterior doar Photoshop CS4+ știe asta, și doar pe configurații cu o placă video solidă - nu e cazul meu)

În plus, căutând resurse despre MyPaint am dat și peste 2 making-of-uri[2] ale unor „picturi digitale”, ambele realizate cu MyPaint (și Gimp pe alocuri). Moment în care mi-am spus „O să fac și eu așa ceva!”. Am realizat însă repede că de la dorință la putință e un pic mai lungă calea. Pentru o vreme m-am lăsat de sportul ăsta, după care am început să caut resurse despre cum să desenezi (pe o tabletă sau nu). Prima dată am dat peste DrawTips. Tipul are o colecție de „tutoriale”, din care am urmărit vreo 10. Totuși mie unul mi s-au părut cam dezlânate și fără prea mare substanță, iar când - sărind din link în link - am dat peste Ten Minute Drawing Techniques, mi-au picat cu tronc din prima: lecții clar structurate, cu cap și coadă, într-o progresie logică. Asta lăsând la o parte că autorul (Mark Chong) e și un mic hacker (în sensul bun al cuvântului), cu un portofoliu zic eu OK și cu experiență de predare „pe bune”.

M-am pus văzut/citit tutoriale, m-am apucat de-am mai mâzgălit, cu unele am avut și curaj să ies „în lume”. Om vedea ce o mai ieși, dar până una alta mă bucur de reînvierea unui hobby vechi, pe care-l credeam îngropat în clasa a IXa :)

În altă ordine de idei, poza de mai sus e realizată în MyPaint 0.8.2, după această imagine :D

_______

[1] E posibil ca acesta să fie articolul. Pare că menționează toate programele de care-mi amintesc eu :)

[2] http://www.vimeo.com/6143607 și http://vimeo.com/13516509

anonimul venetian

jurnalul de mult nu-mi mai ajunge, nu-mi mai e de niciun folos. prietenii nu indraznesc sa-i mai sacai cu mereu aceleasi si aceleasi prostii si tampenii ale mele inutile. blogul, pe vremea cand era pe yahoo a fost o scurta supapa; acum imi pasa prea mult de ce ar putea crede altii, care citesc, despre mine
si cu toate astea, simt nevoia sa urlu, sa scriu, sa-i spun cuiva toate lucrurile, toate maruntisurile, toate gandurile de pe marginea prapastiei, cum nu stiu ce vreau, cum m-am holbat minute in sir la aceeasi poza de 96 x 96px, cum doar o privire m-a facut sa nu mai ridic ochii din pamant, cum...

nu mai am solutii


Asculta mai multe audio Muzica

Search haiku

printre copaci
michou
te iubeste.
dark times ahead.

(să mai spună careva că Google nu-i poet ;) )

Life sans serif

Stay tuned, hopefully something nice will come out of this! :)

în-cui

Uneori ajungi să-ți pui pofta-n cui fără să fi dorit asta și fără măcar să realizezi când s-a-ntâmplat. Când tot amâni momentul deciziei pentru „mai încolo”, pentru „o zi mai potrivită”, când „n-o să mai aibă atâtea pe cap” sau „o să-ți fie și ție clar ce vrei de la viață și de la cei din jur”.

Și, amânare după amânare, zi după zi, se strâng săptămâni, și ajungi să spui cuvinele pe care ardeai să le spui altcuiva, doar pentru că simți că le-ai ținut ascunse prea mult timp. Și în cel mai bun caz o să primești înapoi un zâmbet. Alt zâmbet, zâmbetul altcuiva, un zâmbet la care nu sperai, la care n-ai visat niciodată și care nici nu te va face să visezi.

Toate astea, în timp ce visele s-au ofilit, agățate în cuiul lui „mai târziu”...

pe furiș

(poezie cu final alternativ)

Te-ai furișat în palma mea
într-o duminică la amiază
Te-ai furișat în mintea mea
cu un zâmbet
Te-ai furișat în inima mea
cu o întrebare.
Și de atunci,
dintr-o duminică la amiază,
ții gândul meu
și inima mea
în palma ta.

PS: varianta originală, cu poză, pe fotoblog.

Murală

Incredibil ce pot unii să scrie pe pereți! :)

Paștele la Putna

(în imagini)

In between hugs

sau ce am făcut cât timp nu ne îmbrățișam în fața camerei :)

nu știu cum o să arate rezultatul final/oficial al ideii lui Alex. știu doar că, pentru câteva ore, sâmbătă, am râs, am glumit, am îmbrățișat și i-am admirat pe alții cum se lasă pictați.

și mai știu că, o dată plecat, m-a cuprins un sentiment crâncen de gol, și-o părere de rău. părerea de rău pe care o ai când te trezești și-ți dai seama de lipsa de finalitate și de perspectivă a lucrurilor.

vă las cu 3 poze și eventual, câteva gânduri

Digital grafitti

Cu o tabletă gafică, niște Gimp și niște amintiri din liceu, pot să o fac și pe graffer-ul :)

Zidul original îi aparține lui Dror Bar-Natan (care are și un articol genial despre PDI - Perceived Depth Images :) )

Din jurnalele altora

Motto: Pentru că pe jurnalele mele a început să se pună praful,
m-am decis să scriu din jurnalele altora.

Sunt câteva luni bune (de prin decembrie?) de când am început să citesc vechiul jurnal al lui Jordan Mechner. Nu mai știu cum am dat peste el, dar când am aflat că-i vorba de omul din spatele Prince of Persia, am zis că merită citit (după o experiență similară cu Masters of Doom - o carte despre idSoftware, John Carmack și John Romero).

De-a lungul lecturii am dat peste multe pasaje cu care am rezonat, sau în care m-am găsit. Unele dintre ele le-am păstrat pentru mine (și le-am uitat), altele le-am „share-uit” și cu alții pe facebook (și le-am uitat).

Am ajuns aproape de final, iar azi, mai mult ca deobicei am simțit nevoia să pun câteva lucruri deoparte.

Despre cum m-a făcut să-mi fie dor din nou de Paris (și de Franța, și de franceză)...

Despre dorințe pe care le crezi doar ale tale, despre dorințe cărora uneori nu ai curaj să le dai glas...

I wish I could be like Patrick just for a little while… so that people would come to me just because I’m cool and it makes them feel more alive just to be with me, and not because of anything I’ve done, or might accomplish in the future.

Despre oameni, și despre generozitate, și despre timiditate...

Another thing: When I run across a girl I really like (that rarest and most wondrous of occurrences), don’t rush things! Just behave as if I’m enjoying her company and it makes me happy to be with her, but it’s as if we met by chance and there’s no real expectation that we’ll ever run into each other again. Make eye contact, but don’t stare… Listen, be relaxed and friendly and not, for God’s sake, needy… I’m just moving through the world, always vaguely hoping to come across a kindred spirit, but not really expecting anything. In a word: Be generous!

Despre viitoruri posibile sau poate nu...

“You’re never going to be really happy,” he said. “You’ll become a director and a producer and all the things you want to be, but you won’t be a star. You’ll never be a guy like Coppola who takes the spotlight, who climbs the steps of Cannes with a crowd watching him and says ‘This is me, I did this. I’m a genius.’ You’ll be the guy in the shadows. The people who know you and work with you will respect you, but it won’t make you happy, because what you really want is to beat this shyness that’s in you. You want to be the cool guy, the hot dude who has the spotlight and who everybody gathers around. But this shyness you have will prevent you. Every time you have a chance to be the center of attention, you’ll deflect it. You’ll say ‘Oh, this wasn’t really my success, I’m just a little guy.’”

[...]

De ce?

Acum 26 de luni, Andrei mă întreba „De ce?”

I-am răspuns. Un pic mândru, un pic naiv dar mai ales, auto-suficient. Între timp mi-am mai pus și eu întrebările astea, de mai multe ori. Privind la alții, sau privind la mine [...] a pendula între exercițiu și poveste, între plăcut ochiului și dincolo de forme și culori, între premeditare și întâmplare [...] dar cu toate astea, scopul, sau mijlocul încă îmi scapă. Și totuși continui să o fac, chiar dacă efectul pentru mine, pentru miChou cel dinăuntru, a început să nu se mai simtă și să fie înlocuit de adăugirile la imaginea lui miChou cel din afară.

I'm just a silly man...

...who needs a shave and wears a fur coat.
Ăsta e leit-motivul animației „The bear that wasn't”. Leitmotivul și fraza care m-a făcut, la minutul 7 să cred (deși mai văzusem cu ceva timp în urmă filmulețul) că are final nefericit.
Deși e desenat simplist, mi se pare că spune o poveste complicată și nefericită (în ciuda happy-end-ului) despre identitate, despre a fi ceea ce ne spun alții să fim, despre părăsirea și regăsirea firii noastre. E o poveste care cel puțin pe mine m-a pus pe gânduri și m-a făcut să mă întreb de câte ori n-am acceptat resemnat că I'm just a silly man who needs a shave and wears a fur coat.

Vă las, deci, cu „Ursul care nu era urs deloc”

Deci wow

Mă uitam pe F64 după niște chestiuțe pe care să le folosesc cu blițul de care ziceam mai devreme. Nu mică mi-a fost mirarea când, uitându-mă la total (e mai simplu să dai Adaugă în coș decât să faci totaluri de mână) am remarcat și partea de bonus de mai jos. O microfibră sau un trepied de 10lei nu e foarte mult la o comandă de 200, dar după cum zicea cineva, „gestul contează” :)

Let there be strobes!...

...sau altfel spus, mi-a venit blitz-ul pe care cei de la Olympus îl dau pentru cumpărarea unui E-30 până în 30 ianuarie 2010 (sau la alegere un grip - vezi aici) - thanks F64 pentru promoție :D.
Abia aștept să-mi fac un weekend mai liber un pic și să mă apuc să mă joc :)