în-cui

Uneori ajungi să-ți pui pofta-n cui fără să fi dorit asta și fără măcar să realizezi când s-a-ntâmplat. Când tot amâni momentul deciziei pentru „mai încolo”, pentru „o zi mai potrivită”, când „n-o să mai aibă atâtea pe cap” sau „o să-ți fie și ție clar ce vrei de la viață și de la cei din jur”.

Și, amânare după amânare, zi după zi, se strâng săptămâni, și ajungi să spui cuvinele pe care ardeai să le spui altcuiva, doar pentru că simți că le-ai ținut ascunse prea mult timp. Și în cel mai bun caz o să primești înapoi un zâmbet. Alt zâmbet, zâmbetul altcuiva, un zâmbet la care nu sperai, la care n-ai visat niciodată și care nici nu te va face să visezi.

Toate astea, în timp ce visele s-au ofilit, agățate în cuiul lui „mai târziu”...

pe furiș

(poezie cu final alternativ)

Te-ai furișat în palma mea
într-o duminică la amiază
Te-ai furișat în mintea mea
cu un zâmbet
Te-ai furișat în inima mea
cu o întrebare.
Și de atunci,
dintr-o duminică la amiază,
ții gândul meu
și inima mea
în palma ta.

PS: varianta originală, cu poză, pe fotoblog.

Murală

Incredibil ce pot unii să scrie pe pereți! :)

Paștele la Putna

(în imagini)

In between hugs

sau ce am făcut cât timp nu ne îmbrățișam în fața camerei :)

nu știu cum o să arate rezultatul final/oficial al ideii lui Alex. știu doar că, pentru câteva ore, sâmbătă, am râs, am glumit, am îmbrățișat și i-am admirat pe alții cum se lasă pictați.

și mai știu că, o dată plecat, m-a cuprins un sentiment crâncen de gol, și-o părere de rău. părerea de rău pe care o ai când te trezești și-ți dai seama de lipsa de finalitate și de perspectivă a lucrurilor.

vă las cu 3 poze și eventual, câteva gânduri

Digital grafitti

Cu o tabletă gafică, niște Gimp și niște amintiri din liceu, pot să o fac și pe graffer-ul :)

Zidul original îi aparține lui Dror Bar-Natan (care are și un articol genial despre PDI - Perceived Depth Images :) )

Din jurnalele altora

Motto: Pentru că pe jurnalele mele a început să se pună praful,
m-am decis să scriu din jurnalele altora.

Sunt câteva luni bune (de prin decembrie?) de când am început să citesc vechiul jurnal al lui Jordan Mechner. Nu mai știu cum am dat peste el, dar când am aflat că-i vorba de omul din spatele Prince of Persia, am zis că merită citit (după o experiență similară cu Masters of Doom - o carte despre idSoftware, John Carmack și John Romero).

De-a lungul lecturii am dat peste multe pasaje cu care am rezonat, sau în care m-am găsit. Unele dintre ele le-am păstrat pentru mine (și le-am uitat), altele le-am „share-uit” și cu alții pe facebook (și le-am uitat).

Am ajuns aproape de final, iar azi, mai mult ca deobicei am simțit nevoia să pun câteva lucruri deoparte.

Despre cum m-a făcut să-mi fie dor din nou de Paris (și de Franța, și de franceză)...

Despre dorințe pe care le crezi doar ale tale, despre dorințe cărora uneori nu ai curaj să le dai glas...

I wish I could be like Patrick just for a little while… so that people would come to me just because I’m cool and it makes them feel more alive just to be with me, and not because of anything I’ve done, or might accomplish in the future.

Despre oameni, și despre generozitate, și despre timiditate...

Another thing: When I run across a girl I really like (that rarest and most wondrous of occurrences), don’t rush things! Just behave as if I’m enjoying her company and it makes me happy to be with her, but it’s as if we met by chance and there’s no real expectation that we’ll ever run into each other again. Make eye contact, but don’t stare… Listen, be relaxed and friendly and not, for God’s sake, needy… I’m just moving through the world, always vaguely hoping to come across a kindred spirit, but not really expecting anything. In a word: Be generous!

Despre viitoruri posibile sau poate nu...

“You’re never going to be really happy,” he said. “You’ll become a director and a producer and all the things you want to be, but you won’t be a star. You’ll never be a guy like Coppola who takes the spotlight, who climbs the steps of Cannes with a crowd watching him and says ‘This is me, I did this. I’m a genius.’ You’ll be the guy in the shadows. The people who know you and work with you will respect you, but it won’t make you happy, because what you really want is to beat this shyness that’s in you. You want to be the cool guy, the hot dude who has the spotlight and who everybody gathers around. But this shyness you have will prevent you. Every time you have a chance to be the center of attention, you’ll deflect it. You’ll say ‘Oh, this wasn’t really my success, I’m just a little guy.’”

[...]

De ce?

Acum 26 de luni, Andrei mă întreba „De ce?”

I-am răspuns. Un pic mândru, un pic naiv dar mai ales, auto-suficient. Între timp mi-am mai pus și eu întrebările astea, de mai multe ori. Privind la alții, sau privind la mine [...] a pendula între exercițiu și poveste, între plăcut ochiului și dincolo de forme și culori, între premeditare și întâmplare [...] dar cu toate astea, scopul, sau mijlocul încă îmi scapă. Și totuși continui să o fac, chiar dacă efectul pentru mine, pentru miChou cel dinăuntru, a început să nu se mai simtă și să fie înlocuit de adăugirile la imaginea lui miChou cel din afară.

I'm just a silly man...

...who needs a shave and wears a fur coat.
Ăsta e leit-motivul animației „The bear that wasn't”. Leitmotivul și fraza care m-a făcut, la minutul 7 să cred (deși mai văzusem cu ceva timp în urmă filmulețul) că are final nefericit.
Deși e desenat simplist, mi se pare că spune o poveste complicată și nefericită (în ciuda happy-end-ului) despre identitate, despre a fi ceea ce ne spun alții să fim, despre părăsirea și regăsirea firii noastre. E o poveste care cel puțin pe mine m-a pus pe gânduri și m-a făcut să mă întreb de câte ori n-am acceptat resemnat că I'm just a silly man who needs a shave and wears a fur coat.

Vă las, deci, cu „Ursul care nu era urs deloc”

Deci wow

Mă uitam pe F64 după niște chestiuțe pe care să le folosesc cu blițul de care ziceam mai devreme. Nu mică mi-a fost mirarea când, uitându-mă la total (e mai simplu să dai Adaugă în coș decât să faci totaluri de mână) am remarcat și partea de bonus de mai jos. O microfibră sau un trepied de 10lei nu e foarte mult la o comandă de 200, dar după cum zicea cineva, „gestul contează” :)

Let there be strobes!...

...sau altfel spus, mi-a venit blitz-ul pe care cei de la Olympus îl dau pentru cumpărarea unui E-30 până în 30 ianuarie 2010 (sau la alegere un grip - vezi aici) - thanks F64 pentru promoție :D.
Abia aștept să-mi fac un weekend mai liber un pic și să mă apuc să mă joc :)

La mulți ani!

Marșul Colindătorilor

După mulți ani (să tot fie vreo 5? 6?) în care m-am mințit spunându-mi că am lucruri mai importante de făcut, anul ăsta am reușit să ajung din nou la Marșul Colindătorilor. Anul ăsta a fost totuși un pic mai trist. Mai trist, pentru că marșul nu a mai urmat traseul obișnuit, de la Piața Romană la Piața Universității, ci a urmat ruta Facultate de Drept - Piața Revoluției (Biserica Krețulescu), iar asta din cauză că anul acest municipalitatea nu și-a dat acordul pentru marș, interzicând orice manifestare publică de comemorare în Piața Universității. A fost mai trist ca ultimul Marș al Colindătorilor din amintirea mea pentru că dacă atunci, prin zăpadă și lapoviță, cântam colinde apărând o lumânare împreună cu frații mei, anul ăsta m-am simțit groaznic de singur. Pentru că atunci, simțeam un duh, o implicare și o dăruire pe care anul ăsta n-am mai simțit-o, poate și din cauza mea. Totuși bucuria de-a ține o lumânare aprinsă, de-a cânta colinde și de-a spune o rugăciune pentru cei care acum 20 de ani au murit pentru noi, pentru adevăr și pentru credință a fost mai puternică decât dezamăgirea nostalgiei. Iar bucuria asta-mi dă speranța și dorința de-a mai ajunge și la anul, când poate alte stăpâniri vor permite o slujbă de pomenire cum se cuvine celor care au murit strigând „Vom muri și vom fi vii!”

(Organizat an de an, de mai bine de 10 ani de către ASCOR (Asociația Studenților Creștin Ortodocși din România), Marșul Colindătorilor începea în mod tradițional de la Piața Romană și se încheia cu un parastas dedicat celor căzuți în revoluția din '89, la crucile de la Universitate, la kilometrul zero.)

Colind

de Vasile Voiculescu

În coliba 'ntunecoasă
Din carne și os lucrată
A intrat Hristos deodată
Nu făclie ce se stinge,
Nu icoană ce se frânge,
Ci El Însuși, trup și sânge
Preschimbat pentru faptură
Într-o scumpă picatură,
Dulcea Cuminecătură.
Coliba cum L-a primit
S-a facut cer strălucit
Cu bolta de mărgărit
Și pe ea soare și stele
Cu luceferi printre ele.
În mijloc tron luminos
Și pe el Domnul Hristos
Care mult se bucura
Duhul Sfânt Se-alătura
Și acolo rămânea
Și acum și pururea.

Și noi Doamne ne-am sculat
Colibele am curățat
Uși, ferestre, toate-s noi.
Doamne, intră și la noi!
Trup tu dormi, Domnul te paște!
Suflete, scoli și cunoaște
Luminos Prunc că Se naște
În peștera inimii, în palatul Treimii.
Dară Pruncul cine mi-I?
Mi-e Hristosul Dumnezeu
Coborât în pieptul meu.
Maica Sfântă-n brațe-L ține,
Duhul Sfânt cu drag L-alină,
Îngeri cu raze se-nchină.
Nu dorm, trupul meu îmi spune
Ci-ncleștat de grea minune
Stau în mută rugaciune
Să mai mișc nu se cuvine,
Căci cu harul care vine,
Raiul tot se afla-n mine.

Constatarea zilei

Mi-aș fi dorit să povestesc pe larg despre excursia în Athos. Din păcate, după doar o jumătate de zi în țară, lângă calculator, nu mă mai simt în stare să scriu despre asta. Am ajuns însă să meditez pe facebook despre emigrare și patriotism...

Văzând câtă lume se laudă pe fb/twitter că emigrează din cauză că a ieșit cine o ieși, mi-am dat seama de o definiție simplă pentru patriotism: să vrei să stai în țară și să schimbi ceva chiar dacă treaba se împute. Dar într-adevăr, dacă fiecare se gândește doar și mai întâi cum să-i fie lui bine indiferent de oricare din jur, atunci da, ne merităm orice soartă :|

But we will always have the sunset :)

O idee

Cum sună o serie cu flori uscate, în alb-negru? :)

miChou - o varză. de fapt doar jumate

Heh, ce mă amuză gând găsesc în rarele vizite pe analytics (sunt un traffic whore doar în ceea ce privește fotoblogul), căutări de genul „michou blog o varza mihai balan”. Sunt curios cum arată omul care dă ditai query-ul pe Google (sau Yahoo, sau Bing, sau whatever).

I'm famous. Sort of :)

Deși fotografia cu biserica St. Etienne du Mont nu mi se pare chiar cea mai bună din cele trase la Paris, se pare că celor de la Schmap le-a plăcut suficient de mult încât să o includă în ediția 2009 a ghidului lor online al Parisului.

Dilemă în C pentru varză și orchestră

(sinceritate == a_spune_tot_ce_gândești ) ? sinceritate.e_un_lucru_bun('?') : break;